„Alegerile din noiembrie 1919 (în cea mai mare parte a țării, scrutinul pentru Adunarea Deputaților s-a desfășurat în zilele de 2-4 noiembrie, iar cel pentru Senat, în 7-9 noiembrie) au fost primele alegeri parlamentare desfășurate la nivelul României Mari după terminarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri din 1918. Adoptarea la nivel național a votului universal masculin a permis o foarte consistentă lărgire a dreptului de vot și a participării populației la definirea voinței politice a țării. Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 mai au o particularitate care le mărește interesul pentru istorici, ca și pentru toți cei preocupați de evoluția sistemului electoral din România modernă și contemporană. În toată istoria Regatului României, ele au fost singurele alegeri generale care nu au fost cîștigate de partidul aflat la guvernare. Per total, alegerile din noiembrie 1919 au fost relativ libere, iar rezultatele oficiale au putut să reflecte mai mult ca oricînd, înainte de 1919 și ulterior (pînă în anii 1990), opțiunile alegătorilor. De aceea, alegerile parlamentare din noiembrie 1919 sînt, cu toate imperfecțiunile lor, un barometru unic al voinței politice a românilor din perioada interbelică (și nu numai). Rezultatele acestor alegeri, în multe privințe surprinzătoare pentru contemporani, ca și pentru istoricii de mai tîrziu, indică fără putință de tăgadă prevalența la acea dată, în acel context istoric, a forțelor politice care doreau schimbarea, care aspirau ca România Mare să fie un stat reînnoit, mai drept și mai democratic decît fuseseră atît Vechiul Regat, cît și imperiile vecine care stăpîniseră înainte de 1918 Basarabia, Bucovina sau Transilvania. Faptul că atunci și ulterior această dorință de schimbare a fost luată în derîdere de reprezentanții vechilor elite și ocultată de memoria oficială nu trebuie să ne împiedice să constatăm că în unicul prilej cînd votul lor a contat decisiv în stabilirea rezultatului alegerilor, românii au votat majoritar schimbarea.” (Bogdan Murgescu, Andrei Florin Sora) Bogdan Murgescu este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii din Bucuresti. Distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Romane pentru lucrarea Circulatia monetara in Tarile Romane in secolul al XVI‑lea (1996). Alte lucrari publicate: Istorie romaneasca – istorie universala (600‑1800) (1994), A fi istoric in anul 2000 (2000), Istoria Romaniei in texte (coord., 2001), Revolutia romana din decembrie 1989. Istorie si memorie (coord., Polirom, 2007), Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500‑2010) (Polirom, 2010) (volum distins cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, acordat de Jurnalul National in cadrul concursului „Cartea de Istorie”, Premiul „CriticAtac” si Premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie). Andrei Florin Sora, conferenţiar universitar doctor, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie.
Cărți,multe cărți.
