Istorie si rasism

„Ideea de rasă are o lungă istorie discontinuă şi eterogenă. Şi se reinventează mereu, adesea prin redescoperirea şi combinarea unor ingrediente vechi, uitate, refulate ori cenzurate, prin schimbarea paradigmelor – de la filosofie, lingvistică şi antropologie la antropogeografie, medicină, genetică, eugenism şi biopolitică. Lucrarea semnată de Marius Turda, unul dintre cei mai valoroşi specialişti internaţionali ai acestei problematici, şi de colega sa Maria Sophia Quine este o sinteză istorică şi critică a evoluţiei conceptului de rasă din Epoca Luminilor pînă astăzi. Adică istoricizarea şi contextualizarea unei idei plasate între negare/relativizare constructivistă şi absolutizare esenţialistă, între universal (natura umană) şi particular (ierarhizarea grupurilor şi indivizilor între sublim şi monstruos).” (Sorin Antohi, membru în Academia Europaea) „Fetiş într-o vreme, tabu într-alta, conceptul de rasă marchează – mai mult decît oricare altul – joncţiunea dintre disciplinele ştiinţifice şi cele umane. Tocmai de aceea, istoria conceptului de rasă este deopotrivă o arheologie a imaginarului ştiinţific şi o incursiune ştiinţifică în imaginarul comun, aşa cum îl sedimentează tradiţia culturală. Departe de a colora doar peisajul (pitoresc) al trecutului, un asemenea exerciţiu ne permite să focalizăm, lucid şi atent, cîteva din marile probleme ale prezentului. Imigraţia – ce readuce în atenţie tema străinului (şi problematizarea identitară) –, pe de o parte, biotehnologiile şi Inteligenţa Artificială – care ne trimit la meditaţia asupra ireductibilului uman –, pe de alta, sînt doar orizontul cel mai vizibil al actualizării dezbaterilor pe care le-a cunoscut istoria conceptului de rasă. Marius Turda şi Maria Sophia Quine ne poartă – cu o erudiţie dublată de un stil clar – printre avatarurile, adesea surprinzătoare, ale acestui concept. Asemenea realităţii pe care pretinde a o numi, «rasa» e cînd ceva evident şi cu neputinţă de definit, cînd ceva bine fixat teoretic, dar imposibil de descoperit în realitate. Această evanescenţă, cu amestecul ei de lumină şi întuneric, irizează deasupra unei istorii ai cărei purtători sîntem. E raţiunea pentru care cei doi autori ne invită să gîndim şi să asumăm critic moştenirea acestui concept ambiguu (dar inconturnabil) al culturii noastre.” (Mihai Maci, lect.univ.dr., Universitatea din Oradea)