În cartea sa, Geta Dumitriu ne înfățișează o lume care, deși străină și îndepărtată în timp și spațiu, ne devine accesibilă prin claritatea prezentării și mai ales prin empatia pe care autoarea reușește să ne-o transmită. În plus, descoperim adevărul că omul este, pînă la urmă, indiferent de coordonatele culturale și mai ales religioase, aceeași ființă moral fragilă și că punerea unui început nou pe pămînt nou nu-i garantează eliberarea de vulnerabilitățile de care fuge atît de departe. De aceea, atmosfera și personajele cărții ne fascinează și ne devin pînă la urmă chiar dragi. E un excelent exercițiu pentru aceia care acceptă mai greu diversitatea, iar pentru mințile deschise, o adevărată sărbătoare. Deși nu a fost planificat, în mod providențial această carte apare în anul celui de al patrulea centenar al expediției vasului Mayflower, care i-a dus pe primii puritani în America (1620). Monica Broșteanu Priviți prin lupa doamnei Geta Dumitriu, puritanii apar într-o lumină plăcută, fermecătoare chiar. Socotiți adesea habotnici, ba chiar eretici, într-o sumedenie de contexte eclesiale, acești creștini protestanți reformați ne sînt zugrăviți în culori realiste, atît în sînul Bisericii Angliei, cît și pe tărîm american. Tocmai am lăsat din mînă o carte frumoasă, scrisă fără patimi confesionale sau partizanate dogmatice; o carte în care istoria Bisericii se îmbină natural cu o teologie înțeleasă temeinic și prezentată într-o manieră uluitor de francă – și, totuși, caldă, îmbietoare, vădit încurajatoare (cu atît mai mult cu cît evidențiază frust, dar categoric, rolul vital al femeilor puritane în dezvoltarea istorică și dogmatică a întregii confesiuni). Mă văd nevoit să recunosc – nu cu puțină încîntare – că o carte bună, cum e cea de față, nu e în primul rînd apanajul cercetătorului specializat, ci mai degrabă a celui interesat. Corneliu C. Simuț
Cărți,multe cărți.
