Poeme care-ți frâng sufletul – și ți-l reconstruiesc la loc. Precum marile cărți ale copilăriei, de la Micul Prinț la Cuore și la Singur pe lume – dar trecute prin ceva ce seamănă și cu confesivii americani, și cu neorealiștii italieni, și cu noul ruralism românesc. Și, uneori, cu Antologia inocenței a lui Iordan Chimet. E o carte doldora de poeme cu bunici, cu mame, cu câini care mor ajutați de copilul care-i iubește. O carte bună precum feliile de pâine cu apă și zahăr adorate în câteva poeme. Pe scurt, o carte pentru care sufletul există.
Cărți,multe cărți.
