Peregrinarile pariziene ale lui Rodolphe sunt un bun prilej pentru a cunoaste personaje inedite din toate categoriile sociale: un asasin pocait si generos; Morel, muncitor cinstit dar apasat de saracie; Ferrand, notar avar si depravat; criminali bogati si nemilosi dar, mai ales, sarea si piperul multor dialoguri, limbajul argotic al celor din pegra pariziana a epocii. Ducele descopera ca el insusi este tatal lui Marie-Fleure, disparuta la putin timp dupa nastere. Pentru a o feri definitv de dusmani Rodolphe o duce pe Marie-Fleure la una din fermele sale. Tanara, bantuita insa de amintire trecutului tenebros si murdar, refuza casatoria cu barbatul pe care il iubeste, devine religioasa si isi gaseste sfarsitul la scurt timp dupa aceea. Fragment din volum: „Maestrul Ferrand avusese o criza violenta. Polidori ii luase sange si acum notarul statea intins pe pat, cuprins de toropeala. Pe fata lui palida si lucioasa de sudoare, pleoapele inchise apareau umflate si vargate cu sange. „Inca un acces ca acesta, isi spunea Polidori, si e pierdut!" Cei care sunt atinsi de aceasta boala curioasa mor de obicei intr-a saptea zi; si azi sunt sase zile de cand au aparut primele simptome. Mai adineauri, auzul lui atinsese o sensibilitate atat de ascutita, incat desi vorbeam in soapta, cuvintele mele ii spargeau timpanul. Acum, pleoapele ii sunt injectate; fara indoiala ca acuma va suferi auzul. Si aceasta masca crispata de spasme... Blestematii iadului trebuie sa aiba asemenea infatisare, daca exista un infern! Si poate ca exista... Doctorul se simti infiorat. „Si mie ce-mi rezerva printul? O inchisoare vesnica? Mi-a jurat ca nu ma va preda calaului. Dar isi va tine el promisiunea daca moare Ferrand? Si el moare..." - Polidori, esti aici? sopti notarul. - Da. Te mai doare? - Nu. Vocea ta imi ajunge la urechi , fara sa mai simt acele groaznice dureri de adineauri. - Cu atat mai bine! - Dar daca nu mai aud vocea Cecilyei, o vad. E aci Ianga mine. - Te implor, Ferrand, nu te lasa in voia acestor viziuni! - Imi intinde mainile, rochia i se desface... Ah! Notarul se zvarli inapoi cu un strigat de durere. - Stinge lumina, Polidori, ma orbeste! - Dar bine, nu e decat o lampa acoperita cu abajur. - Iti spun ca nu pot suporta aceasta lumina. Ma doare; imi arde ochii, oh! Cat sufar... Degeaba ii inchid si ii acopar cu mainile. E infiorator. Am dureri atroce! Speriat de urletele notarului, Polidori stinse lampa si cei doi oameni ramsera in intuneric.”
Cărți,multe cărți.
