Dragoste și compasiune. Misterele Parisului vol 1

Peregrinarile pariziene ale lui Rodolphe sunt un bun prilej pentru a cunoaste personaje inedite din toate categoriile sociale: un asasin pocait si generos; Morel, muncitor cinstit dar apasat de saracie; Ferrand, notar avar si depravat; criminali bogati si nemilosi dar, mai ales, sarea si piperul multor dialoguri, limbajul argotic al celor din pegra pariziana a epocii.     Rodolphe, mare duce de origine germana deghizat in simplu muncitor, colinda mahalalele Parisului pentru a-i ajuta pe cei saraci. Intr-o zi, cu prilejul unei altercatii dintr-o taverna rau famata, salveaza o tanara fermecatoare pe nume Marie-Fleure care, crezandu-se orfana si impinsa de saracie, practica prostitutia. Rodolphe devine protectorul ei.       Fragment din roman:       „ln copilaria sa, Rodolphe fusese de o constitutie delicata. Tatal sau observase ca nobilii englezi care traiau la tara se bucurau in genere, datorita cresterii lor simple si in mijlocul naturii, de o robusta sanatate. De aceea, incredintase educatia fizica a fiului sau lui sir Walter Murph, vlastar al unei familii bune din Yorkshire. Rezultatele au fost excelente; la saisprezece ani, Rodolphe intrecea in forta, in indemanare si in energie pe toti camarazii sai. Un oarecare abate Cesar Polidori, filolog, medic si istoric, fu insarcinat cu instruirea tanarului duce. De data aceasta alegerea marelui-duce fusese deplorabila. Sub infatisarea austeritatii si a cucerniciei, abatele Polidori nu era decat un nelegiuit si un sarlatan. Era in acelasi timp insa si un ambitios; visul sau era sa devina un Richeliu al marelui-duce si sa reduca pe elevul sau la rolul de print-papusa, om de paie. Prin dibacie si inselaciune, el stiu sa capteze increderea acestui tanar. Odata ajuns aici, el incepu sa descrie lui Rodolphe, care avea tocmai varsta cand clocotesc pasiunile, in culorile cele mai atragatoare pe marii epicurieni ai trecutului, incepand cu Alcibiade si pana la Mauriciu de Saxa, si de la Cesar si pana la marele Cond. Dupa spusele lui, un print se putea imparti foarte bine intre glorie si placeri, mai ales cand avea un ministru care lua asupra lui plicticoasele afaceri de stat. Teoriile abatelui nu fura sadite zadarnic. La opsprezece ani Rodolphe visa iubiri pasionale si voluptoase, isi dorea nopti ametitoare si nazuia la tainicile delicii din Parcaux-Cerfs.     Cand aparu Sarah, Polidori intrezari imediat ca ea ar putea deveni pentru Rodolphe ceea ce Marie Mancini fusese pentru Ludovic al XIV-lea. Dupa cateva convorbiri cu acest frate si cu sora lui, el stiu ca se poate imprieteni cu ei. Cu multa indemanare, dadu de inteles acestei perechi ambitioase ca trebuie sa se spijine pe el si sa se fereasca de Murph.”