Poezia Paulei Panfil este o delicată revedere a puterilor versului clasic. Atât universul imaginar (vis, pasăre, curcubeu, ninsori, hieroglife, flori, mirare, azur, valuri, pustiu, îngeri, nectar, inimă, lacrimi, greieri, femeie ș.a.m.d), cât și sintaxa intimă a textului (a nu se confunda cu cea gramaticală) sunt împreună o pictură figurativă în cuvintele-pivot ale poeziei tradiționale. Nu noutatea este imperativul acestor versuri, ci exprimarea vibrantă a emoției. Te bucuri să o regăsești în poezie, ca de întâlnirea cu un vechi și minunat prieten, despre care nu mai știai nimic și care nu pare tulburat de trecerea vremii. Violența realității ne-a îndepărtat la ani întuneric de acest mod „desuet” de trăire care este emoția pură și simplă. Dacă vă e dor de o existență filtrată prin această lentilă a lacrimii etimologic sincere, aveți în aceste pagini o lectură îmbogățitoare. (Christian Crăciun)
Cărți,multe cărți.
