erau anii când ieșeam pe balcon să fumez invocând copilăria petrecută la ţară miezul de pâine caldă şi vorbele ferme de altădată ale bunicului care se rostogoleau ca un cartof pe pământ. mai ţin minte că pe atunci zorile zugrăveau fugar chipul molcom al bunicului în oglindă sâmbăta când îşi înălbea faţa şi înăsprea aerul cu mirosul puternic de apă de colonie sovietică iar bunicii îi venea un dor de a găti fasole cu ciolan şi plăcinta aceea dumnezeiască cu mere. plecam apoi să le spun tuturor copiilor de pe uliţa noastră (străjuită de nuci uriaşi cu umbre ca niște răsuflări amare) …
Cărți,multe cărți.
