Poemele Flaviei Adam din acest volum au, in constructia lor contrasa, minimalista, o boare simbolica in care amprenta destinului, a unui spectacular halucinant si a thanatosului se intretaie cu tentatia demitizarii. Intr-o lume inchipuita in desen tragic, declinant, cu semnificatii alienate si reflexe etice dezafectate, atitudinea dominanta e una retractila, chiar daca, adesea, palorile traumei capata irizarile puritatii. Melancolica si grava uneori, jucausa si tandra alteori, vocea poetei, eufemizata, rosteste adevaruri tulburatoare, intr-o retorica a spaimei de lucrurile de fiecare zi, dedesubtul caroara adasta, insidioase, neantul, suferinta, anihilarea. Fragment: "noaptea cu lună in noaptea cu lună mă voi arăta în lumină, voi descânta cu fir de argint şi de aur fântâni părăsite — apa va creşte, va umple pământul, va trezi hergheliile, in miez de noapte, cai negri işi vor zdrobi genunchii de sternul meu alb, eu voi fugi peste dealuri, imi voi pierde pantoful. "
Cărți,multe cărți.
