Eminescu, poem cu poem: Scrisoarea III

Volumul „Eminescu, poem cu poem. Scrisoarea III” ne dezvata de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat in limbaj de lemn poezia eminesciana. Alex. Stefanescu ne face din nou cunostinta, de data aceasta in cuvinte simple si idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura romana. Analiza sa cuprinde observatii fresh si referinte culturale pe gustul elevilor, tinerilor si iubitorilor de literatura care (re)descopera astazi creatia eminesciana. Volumul cuprinde „Scrisoarea III”, insotita de textul critic al lui Alex. Stefanescu. Prin solemnitate si dramatism, poemul este comparabil cu Simfonia a III-a, „Eroica”, a lui Beethoven. Fiecare cititor simte ca isi ia revansa pentru infrangerile suferite de-a lungul timpului, ca roman. In 1395, romanii i-au invins pe invadatorii turci la Rovine, iar aceasta victorie a fost precedata de un dialog intre inteleptul domnitor Mircea cel Batran si mereu triumfatorul sultan Baiazid. Evocarea acestei batalii, pe care Tara Romaneasca a castigat-o cu sute de ani in urma impotriva Imperiului Otoman, ne face sa retraim fericirea de a invinge un adversar aparent invincibil. Fragmente din „Scrisoarea III” sunt raspandite peste tot in spatiul vietii publice romanesti, iar cine le-ar aduna cu migala ar putea reconstitui aproape intregul poem. Multe dintre sintagmele pe care le cuprinde sunt reproduse sau parafrazate in viata de zi cu zi, de oameni din toate mediile sociale, in scris sau in exprimarea orala: „Voi sunteti urmasii Romei?”, „Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul”, „Tot ce misca-n tara asta, raul, ramul”, „Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti” si multe altele. Seria Eminescu, poem cu poem cuprinde opera poetica antuma a marelui poet, analizata de scriitorul si criticul literar Alex. Stefanescu. Fragment din lucrarea Eminescu, poem cu poem: Scrisoarea III de Alex. Stefanescu " Eminescu realizeaza un contrast de efect intre dezlantuirea de forte din timpul luptei si linistea de dupa victoria romanilor. Turcii dispar din raza vederii noastre, a cititorilor, ca si cum nici n-ar fi fost, iar in prim-plan sunt adusi ostasii lui Mircea, dezangajati din cumplita confruntare, odata cu lasarea serii: „Pe cand oastea se asaza, iata soarele apune." Din numai trei cuvinte, „oastea se asaza", Eminescu compune imaginea de mare an-vergura si complexitate a lini.stirii unei ar-mate dupa angajarea batalie decisiva. Banalul verb „se asaza" contine nenumarate actiuni: soldatii se elibereaza de arme si de bagaje; povestesc unii altora ce s-a intamplat; isi linistesc caii; se spala pe fata cu apa adusa din Dunare; scot merinde din traista si mananca; se intind pe pamant imbracati si adorm etc. Tot acest ritual al dezactivarii il vedem ca printr-un ochean cu ajutorul verbului se asaza. Sfarsitul luptei coincide cu sfarsitul zilei, asa cum munca taranului la camp se incheie la lasarea serii. O actiune militara este, in viziune taraneasca, nu numai un act de curaj, ci si o munca. Dupa zdrobirea cu buzduganul a numeroase capete de turci, urmeaza odihna. In cele mai sublime momente imagi-nate de Eminescu, persista un mod taranesc de intelegere a vietii. Iar apusul nu e un apus... de rand, el este un apus vazut de domnul poeziei romanesti: „fulger lung Incremenit/ Margineste muntii negri in intregul asfintit." Adancirea in somn a oastei este evidentiata cu arta, prin contrast, prin fixarea reflectorului asupra unui ostean care inca nu s-a culcat. In mijlocul a mii de oameni adormiti, el a ramas treaz si ii scrie o „carte" iubitei lui. Barbatul este unul dintre fiii lui Mircea: „Langa cortu-i, unul dintre fiii falnicului Domn,/ Sta zambind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,/ S-o trimita dragei sale, de la Arges mai departe". Aceasta imagine a barbatului de pe campul de lupta absorbit de scrierea unui mesaj pentru femeia ramasa acasa face si mai evident faptul ca, dupa timpul furiei si distrugerii, urmeaza timpul rega sirii de sine. Scrisul este o indeletnicire migaloasa, pe care nu nu-mai iuresul unei batalii, dar pana si zdrun-cinaturile unei trasuri o fac imposibila. Nu exista mod mai expresiv de a sugera instaurarea deplina a linistii decat aducerea in centrul atentiei a unui om care scrie. "