Complexitatea extraordinara a fenomenului ?personalitate? a constituit, pe de o parte, un obstacol serios in calea unei cercetari sistematice si riguroase, iar, pe de alta parte, cauza diversitatii si opozitiei mai mult sau mai putin transante, categorice, a orientarilor si teoriilor descriptiv-explicative. Desi preocupari si lucrari care poarta in chiar titlul lor termenul ?personalitate? pot fi consemnate inca din secolul al XVIII-lea, de elaborarea unei ?personologii? sau a unei stiinte integrate a personalitatii se poate vorbi incepand de-abia cu deceniul al treilea al secolului trecut. Neexistand insa un consens unanim al cercetatorilor in definirea conceptului de ?personalitate?, procesul de constituire a acestei stiinte unitare este departe de a fi incheiat, ceea ce face ca atat in prezentarile teoretice, cat si in activitatea practica - in clinica, scoala, orientare si selectie profesionala etc. - sa avem de-a face cu predominarea unuia sau altuia dintre modelele partiale existente.