Mihail Sebastian face ân Cum am devenit huligan o apologie a neînregimentării, a libertății de gândire, precizând căderile în capcană a spiritelor care căutau ordine. Este aici și o reglare cu propriile cedări, dar mai ales o împăcare cu istoria, și nu numai aceea trecută, ci si aceea care va să vină. Corurile, marșul în cadență și simbolurile vagi, aceste beții psihologice, sunt materia prima aoricarei dictaturi. Că sunt dezonorante sau nu, puțin interesează. Ele sunt eficace, și asta e de ajuns. Există un singur dușman care le poate stă împotrivă: șprițul critic. De aceea, orice dictatură, fascistă sau comunistă, prin suprimarea lui… Noaptea de chef va trece însă, și în zori va veni dezgustul. Nopțile de chef țin uneori foarte mult în istorie: ani și decenii, dacă nu veacuri. La sfârșitul lor, dezgustul însă vine faragres. Marxismul și fascismul pot cuprinde o sută de adevăruri politice și economice decisive, dar amândouă pornesc de la o groaznică ignorare a omului. Este și în marxism, și în fascism o lipsă de viață și un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va răzbună astăzi sau peste o sută de ani, dar se va răzbună. […] Se circulă greu astăzi prin lumea ideilor, fără uniformă. Spiritul critic n-aavut niciodată uniformă. E un civil.
Cărți,multe cărți.
