Copilarie berlineza la 1900

(Despre Benjamin) s-ar putea spune ca a fost cel mai mare critic literar din istoria criticii literare. Dar asta ar insemna sa-i reducem din merite. In realitate, era un om care studia lumea. Modul de a gandi al lumii. [...] El nu incerca niciodata sa inteleaga ce este lumea, ci, intotdeauna, ce e pe cale sa devina lumea. [...] Era geniul absolut al unei arte foarte deosebite, care odinioara se numea profetie si pe care acum ar fi mai nimerit s-o numim: arta de a descifra mutatiile cu o clipa inainte sa se produca. (Alessandro BARICCO) Inceputa in 1932, in localitatea toscana Poveromo, si revizuita de mai multe ori pana in 1938, Copilarie berlineza la 1900 a ramas nepublicata in timpul vietii lui Walter Benjamin. In cursul unor asidue operatii de comprimare si stilizare a materialului autobiografic initial, amintirea copilariei petrecute in sanul unei familii evreiesti din marea burghezie devine o succesiune de locuri si lucruri - strazi, piete, parcuri, incaperi, obiecte ale vietii de zi cu zi - care, fara a tine cont de vreun imperativ cronologic, se aranjeaza dupa bunul plac al memoriei insesi. De altfel, Benjamin tradusese in germana trei volume din In cautarea timpului pierdut si impartasea cu Proust ideea ca istoria nu este un proces, ci un caleidoscop ale carui imagini iau nastere in privitor. Cititorului i se arata ?pe viu? cum functioneaza memoria: prin suprapuneri intre prezent si trecut, vis si amintire, prin ?nesfarsite interpolari in ceea ce a fost? (Benjamin), prin izolarea si reasamblarea spontana a imaginilor, prin analogie si deformare. Copilarie berlineza la 1900 contine cateva dintre cele mai frumoase pagini scrise vreodata in germana si este in acelasi timp un text fundamental al modernismului.