Manifestul fotbalist

Cand sportul in general si fotbalul in special au parte de un observator de calibrul lui Traian Ungureanu, rezultatul este un spectacol de obicei mai izbutit decat cel din arena. Acum mai mult ca oricand, e nevoie de un ins lucid, perspicace si instruit, care sa puna lupa pe hibele competitiei sportive si sa traga semnalul de alarma cuvenit. Fara patetisme inutile, fara locuri comune, dar cu o precizie de chirurg si cu un farmec al stilului iesit din comun, Traian Ungureanu semnaleaza primejdiile de azi si de ieri ale sportului din Romania si din afara ei, avertizand totodata ca - fara un examen de constiinta in care crede tot mai putina lume - chiar si principiile inaltatoare ale olimpismului risca sa se erodeze si sa alunece pe o panta nedorita. In paginile Manifestului fotbalist isi face loc o galerie de mucava in care Dumitru Dragomir sta alaturi de Juan Antonio Samaranch, somnul ratiunii celor care se ocupa de gimnastica naste monstri cu codite si priviri goale, iar atletii claditi din muschi, tendoane si steroizi se infratesc in rele cu alaiul dimbovitean al lui Mircea Sandu. Caustic, inspirat si util, demersul lui Traian Ungureanu nu este o tifla la adresa sportului, ci un balon de oxigen pe care gestionarii acestui domeniu trebuie doar sa vrea sa-l foloseasca.