Vise

?Visul despre floarea albastra nu prea mai e de actualitate. Cine se trezeste azi in pielea lui Heinrich von Ofterdingen trebuie ca a dormit prea mult. Istoria visului asteapta inca sa fie scrisa, iar a o elucida inseamna a spulbera in mod decisiv, gratie iluminarii istorice, credinta superstitioasa intr-o determinare naturala a viselor. Visul participa la istorie. Dincolo de gingasia peisajului anecdotic, o statistica a viselor ar avansa pe solul uscat al unui camp de lupta. Visele au ordonat razboaie, iar in vremuri stravechi razboaiele au instituit dreptul si nedreptatea, ba chiar au fixat granite visului. Visul nu se mai deschide asupra unei zari albastre. A devenit cenusiu. Stratul cenusiu de praf asternut pe lucruri e partea lui cea mai buna. Visele sunt acum o cale mai scurta spre banal. Tehnica incaseaza pentru totdeauna imaginea exterioara a lucrurilor, ca pe niste bancnote ce vor fi retrase din circulatie. Acum mana mai prinde o data, in vis, aceasta imagine si pipaie, in semn de adio, contururile familiare. Apuca obiectele in locul lor cel mai uzat. Nu e totdeauna cea mai convenabila maniera: copiii nu cuprind cu degetele un pahar, ci isi vara mana inauntru. Si prin ce parte se ofera lucrul viselor? Care e locul lui cel mai uzat? E partea tocita de prea multa folosire si garnisita cu sentinte ieftine. Partea prin care lucrul se ofera viselor e kitschul.? - Walter Benjamin