Cioran

S-a citit intens Cioran dupa 1989, din placere si curiozitate, iar cei care s-au apropiat de cartile sale, cu nesat si fara snobism, au fost in mare parte tinerii, intretinind astfel - alaturi de critici - un sindrom sau efect Cioran. Eseurile din carte incearca sa deconstruiasca politropia unui personaj complex, contradictoriu si tragic, atipic prin profunzimea reflectiei, scepticism si complicitatea cu lectorul virtual. Exercitiul hermeneutic a apelat la text si, acolo unde s-a putut, la manuscrisele aflate la Sibiu, in arhiva lui Relu Cioran. Avem nevoie de un Cioran in editii critice (mai ales cartile cu marca ideologica) si care sa semene cit de cit cu originalul. Filosoful din Rasinari nu a fost un invins, ci a avut saturatia ontologica a unui om revoltat. A fost situat totdeauna in contra sau in raspar (a rebours) fata de tot ceea ce s-a creat de la Adam incoace, un reformist radical nemultumit pina si de sinucidere, care va trebui sa fie, ea insasi, reformata. Boala si durerea sublimate in suferinta, insa cu determinatii metafizice, plictiseala, melancolia si mihnirea generate de un prea-plin existential trait pe liziera caderii din timp - sunt stari negative care fecundeaza la Cioran optimismul, meditatia filosofica viguroasa.