„Exegezele din această carte deconstruiesc discursul unor publiciști care m-au atras prin ce și, mai ales, cum au scris, cei care au încercat, cu varii performanțe, să practice gazetăria ca și cum ar fi literatura. Sunt autori fie din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fie din perioada interbelică, aceasta din urmă cu luminisul numit „tinere generatii", ieșită din școala de filosofie (singurul proiect din cultura română) și de publicistică a lui Nae Ionescu. Alături de M. Eminescu, întâiul gazetar român profesionist, hermeneutica se oprește la Caragiale, O. Goga, D.D. Roșca, Mircea Vulcănescu, Petre Pandrea, Mircea Eliade și Sandu Tudor, un decupaj, desigur, subiectiv de nume și teme. Cei opt autori au fost, între altele, teme de curs pentru promoțiile de gazetari ale Facultății de Jurnalistică din Sibiu (1992-2015), cărora le-am inoculat provocarea și obsesiile mele și care au înțeles deplin că numai citind și recitind textele unui gazetar (nicidecum doar comentariile despre, oricât ar fi de pertinente), se pot convinge de lexiconul, gramatica și stilul compoziției, de elocința și retorica silogismelor, de câtă originalitate are acel discurs publicistic. Partea din urmă a antologiei cuprinde texte despre presa care bolborosește cuvinte ininteligibile, cu personaje care minuiesc deficitari limba română („impostură lingvistică"), cu texte mizgălite al căror sistem osos suferă și de „osteoporoză morală", cu jurnaliști scoși pe „repede înainte" și care livrează, finalmente, o presă bulevardieră, crismărită, care trâncănește.” (Autorul)
Cărți,multe cărți.
