„Dacă sufleteşte ar fi fost mai puţin tulburat - fiind şi peste măsură de obosit din pricina drumului - Marcellus s-ar fi simţit încântat de primirea călduroasă a hangiului atenian, deşi această primire nu era câtuşi de puţin un lucru la care nu s-ar fi putut aştepta. Pe vremea când avea douăzeci de ani, Marcus Lucan Gallio venise la Atena, unde petrecuse o vară pentru a studia la celebra Academie a lui Hipparchus şi fusese adăpostit la Domus Eupolis. Stăpânul hanului îşi trata clienţii ca şi când ar fi fost invitaţii săi proprii. Trebuia să fii o persoană foarte distinsă şi recomandată de oameni de încredere pentru a putea fi primit în acest han; dar, după ce reuşeai să fii primit, n-aveai nici un motiv să fii nemulţumit de felul în care erai îngrijit. Atitudinea aceasta a bătrânului Eupolis faţă de cei care căutau locuinţă nu era un simplu snobism. Atena era mereu plină de străini. Oraşul nu avea mai mult de o sută de hanuri pentru adăpostirea acestora, dar numai douăsprezece dintre ele se bucurau de o reputaţie mai bună. Majoritatea hangiilor era formată din indivizi dubioşi, foşti tâlhari şi sceleraţi, şi tot cam de această categorie erau şi clienţii lor. Pentru a-şi putea păstra reputaţia, Domus Eupolis trebuia să-şi aleagă cu cea mai mare atenţie clienţii pe care-i primea. Fără îndoială, tânărul Gallio făcuse proprietarului o bună impresie, deoarece, când părăsi Domus Eupolis, bătrânul Georgios tăiase în două o drahmă de argint şi-i dăduse lui Marcus una dintre jumătăţi, iar de cealaltă legase un răboj, pentru a o putea păstra el însuşi ca mijloc de informaţie. - Oricine, fiule, va veni în casa mea şi-mi va arăta aceasta jumătate de drahmă va fi bine primit. Baga de seamă să n-o pierzi. Sosiră pe înserate şi, după ce intrară în curtea frumoasa a hanului, Marcellus scoase această jumătate de drahma si o dadu paznicului care ieşise în calea lor. Imediat atitudinea sclavului deveni respectuoasă.”
Cărți,multe cărți.
