Tatăl nostru... Este rugăciunea omului în drum spre Patrie, dar și a omului care trăiește relații fraterne cu semenii săi. Este rugăciunea care nu permite nicio barieră și nicio frontieră între oameni, indiferent de rasă, religie, națiune, clasă socială. Nu ne putem ruga Tatăl nostru... dacă în același timp continuăm să-l ignorăm pe fratele nostru, indiferent cine ar fi acesta. Într-una din predicile sale, sfântul Augustin subliniază: „Tatăl nostru este un nume de obște. Ce minune! Îl rostește împăratul și cerșetorul, sclavul și stăpânul. Cu toții spun: Tatăl nostru care ești în ceruri. Astfel înțeleg că între ei sunt frați, fiindcă au un singur Tată” (Omilia 58, 2). Fiecare frază din această rugăciune este dătătoare de viață, atrage angajarea creștinului fără de care ne este imposibil să înălțăm cum trebuie o asemenea rugăciune. Sfântul Augustin le explică enoriașilor săi că este imposibilă disocierea rugăciunii Tatăl nostru de cele două aripi ale ei: milostenia și iertarea. Rugăciunea Tatăl nostru, sau „rugăciunea domnească”, cum mai este numită, despre care vom vorbi în această lucrare, încercând să pătrundem în înțelesul ei profund la școala sfinților Părinți ai Bisericii, indică acea dispoziție a sufletului prin care stăm de vorbă cu Dumnezeu Tatăl. Pr. Lucian Dîncă este augustinian asumpționist, profesor la Facultatea de Teologie romano-catolică, Universitatea București, directorul Școlii Doctorale de Teologie și Științe Religioase, specializat în studii patristice, istoria dogmelor și creștinismul primului mileniu la Universitatea Laval din Quebec, Canada.
Cărți,multe cărți.
