Citind romanul Tabăra Antidrog al Marei Chelcioiu, am înțeles că există un adevăr tacit, unanim acceptat, care li se potrivește doar adolescenților: ei nu-și povestesc experiențele, ci le retrăiesc prin fiecare vorbă rostită cu voce tare. De altfel, orice gând răzleț de-al lor, orice dorință sau capriciu se transformă-n ipoteză – Ce-ar fi fost dacă… ? – o întrebare cu rezonanțe stranii care, de cele mai multe ori, nu primește niciun răspuns. Dar ei știu deja acest lucru și refuză cu tenacitate să se resemneze, căci în fiecare retrăire e un soi de bucurie a revederii cu sine, cu oamenii din jurul lor, cu cei care nu mai sunt. Emma cunoaște mult prea bine acestă „rețetă a fericirii” juvenile. Poate de aceea este un ascultător atât de bun și-un povestitor reținut, care dozează atent suspansul, ținându-ne cu sufletul la gură până la final. Închizând cartea, este imposibil să nu te întrebi: ce-ar fi fost dacă? Tabăra îți permite familiarități greu de atins în viața reală, când ai de ales între mai mulți oameni cu care să îți petreci timpul. Tabăra e o microlume în care te descurci cu ce ai și legi prietenii autentice, însă nu le continui niciodată când te întorci acasă.
Cărți,multe cărți.
