„Povestirea se scria de la sine şi mi-era greu să ţin pasul cu ea. Am mai cerut un rom St. James şi, de fiecare dată cînd îmi ridicam ochii din caiet sau îmi ascuţeam creionul cu ascuţitoarea, lăsînd spirala subţire de rumeguş să cadă în farfurioara pe care era aşezat paharul cu rom, mă uitam la fată. Te-am văzut, frumuseţe, şi de-acum eşti a mea, indiferent pe cine aştepţi şi chiar dacă n-o să te mai văd niciodată, mi-am spus. Eşti a mea şi tot Parisul e al meu, iar eu sînt al acestui caiet şi al acestui creion. După care m-am întors la scris şi am pătruns adînc în povestire şi m-am pierdut în ea. Acum nu se mai scria de la sine, ci eu eram cel care o scria, aşa că nu mi-am mai ridicat privirea, nici n-am mai avut idee de trecerea timpului, am uitat unde sînt şi nici n-am mai cerut rom St. James. Mă săturasem de rom St. James fără să-mi dau măcar seama. După care am terminat povestirea şi eram foarte obosit. Am recitit ultimul paragraf... mi-am ridicat privirea şi m-am uitat după fată, dar plecase. Sper c-a plecat cu un tip de treabă, mi-am spus. Însă eram trist.” (Ernest Hemingway)
Cărți,multe cărți.
