Rasul lui Bergson apare in 1900 cu un ton de descoperire geografica exotica, la care cititorul ne-psiholog ori ne-estetician al vremii adera brusc si, ironia sortii, oarecum masinal. in 1920, lucrarea lui Bergson ajungea la a 19-a editie. Spun ?ironia sortii? pentru ca dezvelirea principala, venita cumva ca o reactie la estetica germana de secol XVIII, a fost urmatoarea (citez dintr-o traducere dubioasa, cu pasaje lipsa si titlu inexplicabil ? Teoria rasului): Ceea ce este rizibil este o rigiditate de ordin mecanic, acolo unde am vrea sa gasim supletea atenta si flexibilitatea vie a unei persoane. Epifania este apoi reorchestrata pe tot parcursul cartii, cu exemple atent selectionate numai din plante naturale, i.e. care verifica teoria respectiva. Un om aluneca pe o banana? Trebuia s-o ocoleasca, sa-si foloseasca aceasouplesse vivante, ergo: hahaha. Caricaturi si jocuri cu masti? Trasaturi accentuate, si ?intepenite?, ergo: hahaha. Tot ?comicul de caracter? ? pentru a cita iubitele manuale de romana ? este o ?intepenire a ideilor? celui avar, celui ipohondru, celui politruc. Orice forma de imitare, cata vreme aduce la suprafata rigiditatile celui imitat, este comica.
Cărți,multe cărți.
