Medalioane

Pret:

Lei

Opera clasicilor literaturii romane este, negresit, coloana de rezistenta a culturii nationale. A o comenta este, de fapt, cum observase odata Mihai Ralea, un mod de a-i intretine posteritatea, adaugandu-i - prin chiar aceste comentarii - sensuri noi si intelesuri adesea nebanuite. Pentru ca intotdeauna un text clasic apare altfel si poate oarecum diferit posteritatii. Aceasta operatie de cautare a intelesurilor textelor clasice este chiar modalitatea fericita de a-i mentine tineretea. Pentru ca un text al clasicilor literaturii noastre nu este unul sacru si, deci, idolatrizant. Idolatria sacralizanta e, se stie, intotdeauna un mod de a mortifica o opera, tocmai pentru ca refuza spiritul critic. Nimic mai pernicios decat mortificarea prin eliminarea spiritului critic pentru opera scriitorilor nostri fundamentali care, repet, trebuie mereu comentata si analizata ca un organism viu. Iar comentarea presupune, cumva obligatoriu, distantare si disociere critica, adica evaluare, reevaluare si ierarhizare in spatiul unei opere, relevand ceea ce e, azi, rezistent de fatala vetustete. M-am consacrat de cateva decenii bune (mai mult de patru), ca istoric literar, acestei operatii de comentare a operei scriitorilor nostri fundamentali. Imi place cu deosebire sa analizez aceste creatii intre copertile unor editii critice. Pentru ca aceste editii critice, care restituie opera scriitorilor nostri clasici in integralitatea ei, cu aparatul critic de rigoare, e momentul cel mai fericit si necesar de a o conserva si a-i prelungi posteritatea. De cand ma stiu istoric literar imi place sa comentez aceste editii, analizandu-le in alcatuirea lor interioara pentru a putea pronunta judecatile. Am debutat, in presa literara, de altfel, in 1956, cu o astfel de cronica a editiilor, discutand, atunci, o buna editie din opera lui Ion Ghica. Apoi, prin 1982, regretatul George Ivascu mi-a propus sa-mi asum responsabilitatea unei astfel de cronici, la inceput lunara, in Romania literara. Din 1990 rubrica a devenit saptaminala si ma ostenesc in placerea acestei, de ce n-as spune-o?, corvoade cu termen fix. Dar corvoada aceasta placuta (oximoronul e, vai, mereu prezent) o consider o inalta datorie morala carturareasca. De aceea nu ma plang de obligatia de a citi saptamanal o carte (de obicei o editie), cu creionul in mana si, apoi, de a scrie, cu rigoare, despre ea.

Cărți Sinteze

Cărți Publicistica