Istoria natiunilor si a nationalismului in Europa

Aceasta carte face parte din colectia Sinteze a editurii Institutul European.Din cuprins:Cele trei Europe;De la natiunile medievale la tarile protestante;Moartea regilor, nasterea Natiunii;Febra nationalitatilor;1917: Nationalismul si revolutia;Pozitiile refractarilor.O asemenea lectura a spatiului european, cu durate si etaje multiple, necesita desigur un acut spirit critic si o notabila forta constructiva. Orizontul, in mare, e cel definit in timp de studiile comparatiste, cu trimiteri anume la scoala lui H. Pirenne, si de achizitiile, inca mai des puse la lucru. Religiile comparate devin si ele un istrument in delicata reconstructie, deloc surprinzatoare la autorul acelei Politique comparee (1990), subscrisa impreuna cu Bertrand Badie. Referintele din text si aparatul critic indica de altfel o certa aplecare spre studiile de sistem, care au influentat sensibil discursul contemporan. Nu ne vom ocupa, in aceste marginalia, de textul insusi, prea dens pentru a fi comentat sistematic. Unele consideratii ar putea fi insa utile cititorului roman, mai ales pentru definirea chestiunii in propria-i tara. Dupa obisnuita motivatie preliminara, cu trimiteri la discutiile curente pe tema natiunii si nationalismului, autorul cauta a circumscrie istoric si geopolitic Europa, pentru a defini Estul prin imperium si Vestul printr-o feudalitate capabila sa nasca particularisme generatoare apoi de natiuni. Estul a ramas grosso modo conservator, fie ca era dominat de otomani sau de rusi, in timp ce Vestul a pus la lucru elemente mai dinamice de schimbare (urbanism, burghezie, institutii formative etc.), iar Europa Centrala s-a definit, in timp, ca un mixtum enigmatic, fluctuant, in continua metamorfoza. Daca Vestul a produs preeminent tipul contractual de natiune, Centrul a stimulat un tip etno-cultural, de care se leaga genetic atitea convulsii din ultimele doua secole. Analisti de data mai recenta pun deja problema natiunii pe un alt teren, mai pozitiv, raportind-o la munca si creatie, cum face Robert B. Reich in The work of nations (1991), intemeind pe o cultura a muncii pregatirea noastra pentru secolul XXI. Transnationalitatea economiei este deja un fapt si va deveni probabil unul inca mai semnificativ. Asistam la, ne asigura autorul, in numele unei atitudini globaliste, care sacrifica istoria, traditia, de dragul eficientei supranationale. Problema e inca departe de a-si epuiza resursele. Produs al uniformizarii introduse de statul modern (J. Wallerstein), artefact cultural si patologic (Benedict Anderson) sau chiar izvor al natiunii, acolo unde aceasta nu exista inca (E. Gellner), nationalismul se arata a fi un fenomen labil si complex, care se sustrage oricarei definitii complete. Un echivoc funciar il invaluie pretutindeni. Exista analisti ce condamna chiar natiunea fiindca e prea mare pentru a solutiona probleme la nivel local sau regional si totodata prea mica in perspectiva economiei si strategiilor globale. Ezita inca asupra locului pe care tebuie sa i-l atribuie. A fost semnalata mai demult (Boyd C. Shafer) folosirea abuziva a termenului, aplicat indistinct, fara a se tine cont de zona geopolitica si de contextul istoric. Nu s-au luat in seama destul nici sugestiile comparatismului, metoda indispensabila si in acest domeniu.