Citind publicistica lui Paul Goma, poți să nu fii de acord cu tot ce spune, poți să nu agreezi nuanțele uneori pamfletare, alteori polemice, dar aceasta nu este decât o chestiune de stilistică, nu de adevăr. Dintre noi toți, în ultima sută de ani, Goma este printre puținii – și, dintr-o anume perspectivă, singurul: singur împotriva Lor – care nu poate fi „judecat” și „condamnat” prin citare după ureche, pentru a sluji unor interese de moment, individuale sau de grup. Pe Goma trebuie să îl citești integral, trebuie să îi cunoști biografia, trebuie, mai ales, să îi cunoști istoria. O istorie de care nu s-a lăsat strivit, pe care a impulsionat-o, atunci când România părea să fie un teritoriu stăpânit de spaimă, locuit de ființe amnezice și reeducate. O istorie pe care a lăsat o amprentă atât de puternică, încât regimul totalitar a mobilizat în dispozitiv de teroare întreaga Securitate, pentru a anihila orice intenție de opoziție. O istorie care ne perturbă și azi prin temele recurente ale cedărilor de tot felul, ale conformismului, ale anticomunismului bățos de după comunism.
Cărți,multe cărți.
