Soțul lui Pru a plecat, lăsând-o pe aceasta singură, să mediteze asupra viitorului. Pru nu îi duce prea mult dorul, dar nu poate uita perioada petrecută împreună, la picnicuri pe plajă cu cei mici, râsetele, cum se îmbrățișau și cum adormeau împreună. Acum, partea lui de pat este goală și nimeni nu o poate umple. Tulburată, Pru asistă la înmormântarea unui prieten. Aceleași imnuri vechi, laude și discursuri dar... cele auzite nu seamănă deloc cu prietenul lui Pru. Și nici măcar nu e. Pru a greșit înmormântarea. Atmosfera era primitoare, ea a zâmbit, lucru destul de ciudat, și s-a simțit bine, fapt ce nu se mai întâmplase de mult timp. Așa că își cumpără o mică rochie neagră și începe să se gândească să meargă la o altă înmormântare. Nimeni nu vrea să facă o scenă într-un astfel de moment, nu-i așa? Adică, nimeni nu o poate provoca și nici nu-i poate face rău... Pătrunzătoare, plină de emoție și de surprize, cartea este o descriere atentă și frumoasă a singurătății și a vieții, plină de momente de umor negru, dar și cu înțelepciune și bucurie.
Cărți,multe cărți.
