Qpoem

Emilia Ajule (n. 1984, in Cluj-Napoca) frecventeaza gradinita de limba germana si scoala cu profil german ?George Cosbuc?. Absolventa in 2005 a Facultatii de Litere a Universitatii ?Babes-Bolyai? din Cluj-Napoca, sectia de Limbi Moderne Aplicate. Bursiera intre 2005 si 2006 la The University of Osnabruck, Germania, unde, participand la seminariile profesorilor Catedrei de anglistica si germanistica, devine tot mai interesata de domeniul lingvisticii. Scrie articole teoretice despre integrarea traducerii in conceptul textualitatii actuale. Din 2012, lucreaza ca traducatoare in Germania, unul dintre marile ei visuri fiind ca, printr-o traducere adecvata, sa largeasca accesul si sa starneasca interesul vorbitorilor de limba germana pentru literatura romana. Este membra a grupului literar Qpoem. ?Jurnalul unor cuvinte ingrate cu care debuteaza Emilia Ajule este, de fapt, o reactie de rana, de fiinta ranita care se apara zgiriind si lovind. Cuvintele ei sunt ingrate mai degraba pentru ca nu sunt gratioase si sfioase decit pentru ca nu se angajeaza in ode si imnuri. Dar fondul din care ies (unul de psihisme incarcate, lasate cel mai adesea in subsolul sau pragul poemelor) nici nu poate pretinde descarcari de gratie. Ci mai curind un limbaj agresiv, taios si abraziv. Asa ca Emilia foloseste un limbaj de smirghel, de resentiment si o sintaxa zburlita si burzuluita, cu care-si apara rezervele de idealitate si candoare. Cerneala de sepie iritata e aruncata direct pe pagina, dar de fapt poemele (multe puse pe voci si recuperind in secvente brutale biografii de striviti si exclusi) persevereaza (intr-un fel de clandestinitate) in compasiune. Cinismul abrupt al notatiilor e doar fata ofensiva a acestui lirism de rana si de compasiune.? Al. Cistelecan Fragment din volumul de poezii "Qpoem - Jurnalul unor cuvinte ingrate" de Emilia Ajule "2.3. cadou (im)perfect M-am impachetat frumos pentru tine, crezand ca eram ok. M-ai desfacut ca pe o masinuta in bucati scotand tot ce era mai scarbos din mine la suprafata. Acum plasticul acela de proasta calitate din care-mi era facuta inima inoata ca niste deseuri, ca niste pete de ulei nedorite pe suprafata Dunarii. M-ai intors pe toate partile, ca pe un pachet nedeschis, asigurat cu banda adeziva si cand ai vazut ca nu e nimic de detestat ai continuat cu mare sarguinta sa cauti. Ai rupt nerabdator fasiile de scotch de pe mine, iar apoi fara a te bucura de ceea ce gaseai in pachet cautai cu indarjire greseala. Cautai atat de concentrat, incat nici nu iti dadeai searna cum aruncai necontrolat, izbind de toti peretii, valorile ce le gaseai in mine. Apoi, intr-un final, cand a ra-mas doar cutia de carton goala, ai gasit niste pete pe peretii interiori, cateva locuri in care cartonul era subtiat si deformat si o parte in care primul strat era distrus si ar fi trebuit tratat cu mare atentie, ca sa nu se rupa de tot. Am stiut eu de la bun inceput ca nu esti ceea ce pari, intruso! Acum am si dovada clara! In timp ce urlau partile din mine pe care le aruncasesi in toate directiile ca un copil incapatanat, nemultumit de lada plina de jucarii, tu te-ai asezat dand din cap intr-o parte si alta, nevenindu-ti a crede ca ai descoperit defectul cutiei. Acum ca m-ai vazut in toata splendoarea defectelor mele, te rog un singur lucru, daca nu poti trai cu ele: aduna-ma inapoi si lasa-ma intreaga. "