Sapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ

Volumul de fata, primul tiparit la noi dintre scrierile sale in limba franceza si ajuns acum la a doua editie, incearca sa aduca mai aproape de cititorul roman un numar de pagini pe care le‑am considerat reprezentative deopotriva ca repere ale spiritului modern, novator, in confruntare cu valorile trecutului, si ca expresie a unui talent original, de reala forta vizionara. Nu puteau lipsi dintre ele amintitele Manifeste Dada, iar amplul poem in nouasprezece secvente Omul aproximativ, publicat in 1931, considerat a fi cea mai semnificativa opera lirica a sa, se cuvenea retinut, de asemenea, ca prima, majora sinteza a unei etape de creatie ce acopera spatiul dintre momentul dadaist propriu‑zis si impacarea cu grupul suprarealist parizian, condus de Andre Breton. - Ion Pop Fragment din lucrare: „SPONTANEITATEA DADAISTA Numesc nepasare starea unei vieti in care fiecare isi pastreaza propriile conditii, stiind sa respecte totusi celelalte individualitati, daca nu sa se apere, two-step-ul devenind imn national, magazin de vechituri, T.S.F. telefon fara fir transmitand fugile lui Bach, reclame luminoase si afisaj pentru bordeluri, orga difuzand garoafe pentru Dumnezeu, toate acestea impreuna, si realmente, inlocuind fotografia si catehismul unilateral. Simplitatea activa. Neputinta de a face deosebire intre gradele de claritate: sa lingi penumbra si sa plutesti in marea gura plina cu miere si cu scarna. Masurata la scara Eternitatii, orice actiune-i zadarnica - (daca lasam gandirea sa riste o aventura al carei rezultat ar fi nesfarsit de grotesc - dat important pentru cunoasterea neputintei omenesti). Dar daca viata-i o farsa urata, fara scop si fara nastere initiala, si pentru ca noi credem ca trebuie sa iesim cu fata curata, ca niste crizanteme spalate, din afacerea asta, am proclamat drept singura baza de intelegere: arta. Ea n-are importanta pe care noi, mercenari ai spiritului, i-o acordam cu generozitate, de secole. Arta nu mahneste pe nimeni iar cei ce stiu sa se intereseze de ea vor primi mangaieri si iata o frumoasa ocazie de a popula tara cu conversatia lor. Arta e un lucru privat, artistul o face pentru el; o opera care poate fi inteleasa e un produs de ziarist, si pentru ca-mi place-n clipa asta sa amestec acest monstru cu culorile de ulei: tub de hartie imitand metalul, pe care-l apesi si varsa automat ura, lasitate, ticalosie. Artistul, poetul care se bucura de veninul masei condensate intr-un sef de raion al acestei industrii, e fericit cand e injurat; dovada a neschimbarii sale.”