„O fetiță privește boala în ochi & o disecă, iar ce iese la suprafață nu e o furtună, ci o ploaie măruntă care durează.” (Ramona BOLDIZSAR) Iarina Copuzaru scrie o poezie despre boală și recuperare. Vocea care te acompaniază în volum este mai întâi una de copil, o fetiță care pare să scrie pe viu despre experiența sa, modelând limbajul într-un univers al copilăriei în care inocența și cruzimea se împletesc. Treptat, vocea migrează stilistic și ca semnificație spre maturitate, lăsând loc unei noi intrări, nu mai puțin tulburătoare, în universul retrospectiv și nostalgic, mereu atins de fetița invariabil atentă la destrămarea & recompunerea sinelui și la efectul hamului asupra istoriei familiei.
Cărți,multe cărți.
