Pana nu se raceste cafeaua

Pe o alee dosnica din Tokyo, intr-un subsol racoros, se afla o micuta cafenea in care, de mai bine de o suta de ani, se serveste o cafea pregatita cu arta. Clientii sunt mai mereu aceiasi, ocupa mereu aceleasi locuri si isi petrec timpul in acelasi fel. Dar tihna si cafeaua nu sunt singurele experiente pe care cafeneaua le are de oferit. Daca te asezi pe un anumit scaun, poti sa te intorci in timp, intr-un moment anume. Exista insa anumite reguli. Cea mai importanta este sa bei cafeaua pana nu se raceste, altfel ramai blocat in afara timpului. Iar regula cea mai cruda este ca, orice ai face in acele cateva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Atunci, la ce bun sa te mai intorci acolo? se intreaba rand pe rand personajele care decid sa faca scurta calatorie. Adevarul este ca refacerea momentului, recuperarea unui gest, a unui cuvant ratat in trecut schimba fundamental ceva: modul de intelegere, de raportare la prezentul neschimbat, valorizarea unui om, a unei relatii, poate a intregii vieti. Exista inca sansa de a schimba viitorul. Pana nu se raceste cafeaua, romanul de debut al lui Toshikazu Kawaguchi, aduce in scena personaje complexe, convingatoare, emotii intense si o viziune particulara asupra vietii si destinului. Pana nu se raceste cafeaua poate ca exploreaza un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limiteaza in mod inventiv mecanica deplasarii in timp la durata unei cafele si asta ii da mai multa semnificatie. - Chicago Review of Books Tesand cu inteligenta fire fantastice in ceea ce se dovedeste a fi o poveste captivanta, Kawaguchi construieste suspansul scena cu scena, alegandu-si cu grija cheile narative. - The Arts Fuse Un roman fermecator despre o cafenea japoneza misterioasa in care clientii care se asaza pe un anumit scaun pot sa se intoarca in timp - dar numai pana cand cafeaua se raceste. - Star Tribune Kawaguchi pune la punct un sistem de deplasare in timp nesofisticat, de o frumoasa simplitate. Acest roman fantastic fermecator este despre descoperirea fericirii in ciuda trecutului pe care vrem cu disperare sa-l revizuim. - The Harvard Crimson Kawaguchi are o abilitate fara cusur de a gasi o vibratie emotionala care dureaza. Romanul intretese ceea ce pare la inceput doar o escapada bizara cu dilemele iubirii si pierderii, familiei si libertatii, vietii si mortii. - The Christian Science Monitor O poveste frumoasa, un fel de pilda despre un scaun magic dintr-o cafenea in care, daca vrei, poti sa te intorci in timp. O lectura ciudata, insa fermecatoare. - The Sydney Morning Herald Plin de suflet, narat intr-o constructie de cuvinte inteligenta, cu o desfasurare convingatoare a relatiilor dintre personaje. - Books and Bao Traducere din limba japoneza de Iolanda Prodan. Fragment din cartea "Pana nu se raceste cafeaua" de Toshikazu Kawaguchi: "Stand ghemuita prea mult timp, Yaeko iesi de sub tejghea cu spatele garbovit ca o batranica, icnind si tinandu-se cu mana de sale. Ca de obicei, era o aparitie tipatoare: par ornat cu bigudiuri, un top cu imprimeu de leopard, o fusta mulata de culoare roz si sandale de plaja. - Sora ta e tare cumsecade... - Sigur, asa pare pentru cine nu o cunoaste, raspunse Yaeko gesticuland a lehamite. Se aseza pe scaunul pe care sezuse Kumi, scoase o tigara din borseta cu imprimeu de leopard si o aprinse. Se uita la fuiorul de fum iesind din tigara cu o privire care-i trada un ciudat si rar moment de vulnerabilitate. Privirea ii era pierduta in gol, gandurile ii rataceau in zari indepartate. - Ce s-a intamplat? o intreba Kei, trecand pe langa ea si oprindu-se in spatele tejghelei. - E ranchiunoasa, raspunse Yaeko in soapta, scotand un fum gros. - Ranchiunoasa? De ce? intreba Kei facand ochii mari. - Asta mica n-a vrut sa duca mai departe afacerea familiei... Vazand-o inclinandu-si capul intr-o parte, Yaeko isi dadu seama ca sotia lui Nagare nu intelese despre ce vorbea. - Pensiunea traditionala... Despre asta vorbesc... Parintii lui Yaeko si Kumi aveau o pensiune in stil arhitectonic traditional japonez in Sendai, in prefectura Miyagi. Batranii hotarasera sa lase afacerea mostenire fetei celei mari, dar, dupa ce Yaeko fugi de acasa in urma cu treisprezece ani, s-au razgandit trecand afacerea pe numele lui Kumi. Inca erau binecuvantati cu o sanatate de fier, dar imbatranisera, asa ca cea mica gestiona totul in pensiune ca o adevarata patroana. Dupa ce ajunsese legal proprietara pensiunii, Kumi Isi facuse obiceiul sa vina deseori in Tokyo, ca sa-si convinga sora mai mare sa se intoarca in Sendai. - De nu stiu cate ori i-am zis ca nu am de gand sa ma intorc acasa, dar se tine scai de mine si ma bate intruna la cap, explica Yaeko, indoindu-si cele zece degete ca si cum ar fi numarat de cate ori Kumi incercase sa o convinga. E putin spus incapatanata! se lamenta, exasperanta. - Bine, dar nu-i nevoie sa te ascunzi de ea... - Nu vreau sa-i vad..."