Motanul care si-a luat ramas-bun

Motanul care si-a luat ramas-bun. Povestiri Autoarea bestsellerului Memoriile uuni motan calator Dupa succesul romanului Memoriile unui motan calator , un adevarat fenomen international, vandut in peste 1 000 000 de exemplare, Hiro Arikawa revine cu sapte povestiri despre sapte pisici si stapanii lor: sapte intamplari pline de empatie, intelepciune si gingasie despre provocarile mai mari si mai mici de zi cu zi, despre frumusetea schimbarii si legatura vindecatoare dintre feline si oameni. Fie ca invata un proaspat parinte sa-si infranga frica de viata sau un copil sa comunice cu mama lui vitrega, fie ca insotesc pana la maturitate stapanul mult iubit, ajutandu-l sa-si gaseasca echilibrul, sau ofera unei familii numeroase lectia solidaritatii si-a pietatii filiale, pisicile din volumul Motanul care si-a luat ramas-bun le dau oamenilor energie pozitiva, echilibru, afectiune. O meditatie asupra ciclului existentei si asupra felului in care un simplu gest de bunatate, precum acela de a salva un pisoi, poate schimba un destin. Cartile lui Hiro Arikawa sunt adevarate ode inchinate prieteniei si pisicii. Sunt carti pline de sensibilitate, frumoase, pe care pisicofilii stiu sa le gaseasca imediat. Dar cei care iubesc pisicile ar trebui sa aiba la indemana o batista citind Motanul care si-a luat ramas-bun, pentru ca scriitoarea atinge, cu intensitate, corzile emotiei intr-un mod specific japonez. O lectura foarte placuta, cu umor delicat si, in unele pasaje, de o profunzime uluitoare. Un volum de povestiri perfect pentru orice stare de spirit. - meerlezen.nl Hiro Arikawa are un talent inegalabil de a face din pisici o sursa credibila de literatura. - Asian Review of Books Motanul care si-a luat ramas-bun va ofera ocazia sa priviti prin ochii a sapte pisici momente emotionante petrecute in familie. O carte incantatoare pentru toti iubitorii de animale si nu numai. - bookbang.jp Traducere din limba japoneza de Raluca Nicolae. Fragment din cartea "Motanul care si-a luat ramas-bun" de Hiro Arikawa: "Dupa spusele fostului stapan, motanelul se mai intorsese o data din adoptie, de aceea avea o mutrita cam imbufnata. Dupa ce a plecat cel care il adusese, pisoiul si-a gasit un locsor curat la soare, pe pervazul din camera de zi, si si-a luat un aer distant, de parca ar fi vrut sa spuna "Stiu ca nici aici n-o sa fac prea multi purici". Daca intindeai mana, nu te zgaria, dar afisa o mina asa de acra, incat noi, care il asteptaseram cu sufletul la gura, am fost, pe buna dreptate, dezamagiti. Si nu eram singurii. Mama mea avea si ea dubii in privinta motanului: - Mi se pare cam marisor pentru doua luni... E drept, mama era cam miloasa si nu se vedea trimitandu-l pachet la fostul proprietar pe motiv ca "nu, mersi, mai bine ne lipsim, e ditamai cotoiul". Si tata simtea ca fuseseram intrucatva trasi pe sfoara, mai ales ca aproape nici unul dintre noi nu putea spune ca motanelul dadea pe-afara de dragalasenie, insa a fost singurul care a stiut dintr-o privire care era problema cu el. - Uite ce fata are. De-asta s-a intors din adoptie. Toti ne gandiseram la asta, dar nimeni nu avusese curajul s-o spuna cu glas tare. In momentul discutiei, tata urmarea la televizor un cantaret cu vocea dulce si catifelata: - Nici pe asta nu-l prea ajuta fata, dar macar are si alte calitati. Era felul lui de a spune ca, de fapt, solistul canta foarte bine, vocea era atuul lui. - Pesemne ca babalacul de proprietar si-a frecat mainile de bucurie c-a scapat de pacoste, a comentat el malitios, desi, pe de alta parte, era limpede ca-l amuza situatia. Daca ii facem si noi vant, adio adoptator! Ne luase pe ocolite, dar ceea ce voia sa spuna era ca n-aveam incotro, trebuia sa pastram motanelul, asa uratel cum era."