Prozele grupate in Sindromul Quijote vin in continuarea fireasca a seriei de povestiri incepute prin Intalnire cu meduza. Nu doar cartile de aventura cavalereasca pot deveni scrantitoare de minti, ci chiar si cele de science-fiction. O incursiune psihologica inedita. Unei lecturi liniare si simplificatoare, am inceput de la o vreme sa-i prefer una menita sa aprecieze complexitatea tablourilor pe seama carora se pot construi idei si viziuni. In Sindromul Quijote, simtul realitatii concrete al unui ins din Berceni tinde sa se dilueze si sa se falsifice, pe masura ce iluziile martiene din carti ii napadesc constiinta tulburata. Am preferat sa las la urma, ca pe o prajitura, povestirile noi [...] pentru ca in ele ni se dezvaluie un Mircea Oprita deschis la nou, la idei proaspete din literatura SF, la teme si modalitati de abordare pe care le asteptam mai mult de la tinerii scriitori decat de la cei vechi. Mircea Oprita ne dovedeste, prin aceste povestiri, ca nu e vechi deloc, ca face chiar pionierat in anumite cazuri. - Michael Haulica ... morbul mizantropiei nu ataca brusc si frontal. Umoarea mizantropica apare inca benigna, inca zambitoare, amuzata si amuzanta, in ipostaza pitorescului desi masochistului "sentiment romanesc al dispretului de sine" care "se poarta" azi "intr-o veselie" in Romania, fiind atat de trendy si de politically correct, si la care nici Mircea Oprita nu ramane pe deplin imun. - Cornel Robu
Cărți,multe cărți.
