Îmi place poezia lui Ciprian Măceșaru că, într-o vreme când se poartă exclusiv the sound and the fury, are curajul subtonurilor - și chiar al tăcerii. În textele lui nu se strigă, nu se bocește, nu se răcnește; dimpotrivă, e asumată explicit o etică a tăcerii, un mod tăcut al afirmării de sine. Radu Vancu