„Iată un studiu în care granițele dintre diverse teritorii unde se construiește cunoașterea – teoria literară, antropologia, teoria politică, filozofia – sunt asumat transgresate. În mod absolut necesar pentru spațiul și timpul nostru cultural, literatura apare aici, foarte clar, ca o formă de manifestare discursivă printre altele. Împreună cu alte instanțe (discurs medical, filosofic, istoric, juridic), ea participă la modelarea dinamică și continuă a conceptelor cu care operăm. Toate aceste forme discursive se află în relații active, mereu schimbătoare: un proces pe care îl intuim, dar care este dificil de reprezentat. Or, tocmai asta reușește să facă Iulia Militaru: prin asocieri fascinante, prin călătorii constante între domeniile de cunoaștere, prin mișcări de îndepărtare și de revenire, conceptele sclipesc, apoi se ascund și apar din nou, în altă parte, demonstrându-și în timp real caracterul fluid, fragmentar, ambiguu, ambivalent și interconectat. Alienarea, o temă centrală de gândire pentru momentul istoric pe care îl trăim, cu tot ce gravitează în nucleul și în jurul său – înstrăinare, alterizare, excludere – are parte aici de o abordare cu o structură absolut specială, organizată după o logică organic-vegetală. Aceasta face posibilă nu doar o retrasare subversivă a parcursului său formator, ci și recoltarea sensurilor sale pozitive relevante în prezent – esențială pentru orice mișcare revoluționară.” (Laura Sandu) „Rezultat al unui amplu proiect de cercetare, acest prim volum din Literatura și fenomenul alienării pune în discuție caracterul colectiv, construit social al nebuniei și, în definitiv, al diferitului, al Celuilalt pentru care puterea – în toate formele ei – s-a dat peste cap să-l normeze, iar atunci când n-a reușit, să-l expulzeze în închisori, aziluri, ospicii. Este o caracteristică a modernității aceasta, dar și a umanismului, care în numele Omului ideal a alungat tot ceea ce nu s-a potrivit descrierii: non-omul. Meritul Iuliei Militaru este că vizitează aceste locuri ale excluderii, mergând pe urmele mereu prezente în discurs – literatură, psihiatrie, sociologie etc. – pentru a dezgropa abjectul și pentru a-l îmbrățișa ca pe un spectru care ne bântuie, adică ni se dezvăluie, ni se arată în realitatea lui istorică și materială, mereu materială. O carte prietenoasă și rară ca un spațiu de refugiu, în care materialul conceptual este mereu în devenire, cu o perspectivă nomadă care deschide noi teritorii fără să le ia în posesie și care scoate la lumină surse istorice despre începuturile psihiatriei instituționalizate din România secolului al XIX-lea. Un carnaval și o nevroză, ale noastre și de zi cu zi.” (Vasile Mihalache)
Cărți,multe cărți.
