(ingrats)

„Un univers criptic care te înghite, un science-fiction aproape de marginea irealității în care actorul principal poate fi pe rând celălalt, spațiul pe care-l ocupi sau chiar tu însuți.” (Ramona BOLDIZSAR) „Dacă tocmai ai terminat de citit (ingrats) și te uiți nedumerit în jur și te întrebi unde te afli și ce s-a întâmplat, află că ești încă prins în câmpul gravitațional-capcană al poeziei Nicoletei Șimon. Pattern-ul este cel al unui roller coaster ca o bandă lui Möbius: diferențele de altitudine emoțională, aerul uneori prea dens, alteori rarefiat până la asfixie, alternanța real-imaginar sau real-distopic, calmul prea bine regizat ca să fie adevărat și capabil să ascundă turbionul aflat deasupra sau dedesubt, aparența unei normalități neliniștitoare, așadar aprehensiunea inexplicabilă care te însoțește în tot acest excurs periculos ca o lamă de katana, ei bine, toate astea îți dau iluzia că există un capăt, un final, o debarcare din vehicolul poetic capabilă să te trezească la realitate așa cum se întâmplă după ce-ți dai ochelarii speciali jos și ieși brusc din lumea 3D a unei proiecții cinematografice. Totuși, constați că ceva nu se potrivește, că unele lucruri ies din sfera obișnuitului. Ceva s-a modificat în structura ta interioară, percepția e ultrasensibilizată, acuitatea vederii e în punctul maxim.   Răspunsul nu poate fi decât unul singur: încă ești în poezie și ceva te ține acolo, fiindcă subconștientul a creat o adicție. Acesta este efectul poeziei Nicoletei Șimon asupra cititorului. (ingrats) nu este un debut: e o carte solidă, a unei poete experimentate care se joacă de-a experimentul cu maturitatea unui actor aflat la apogeul carierei. În cazul de față el nu-și arată chipul, însă îi auzim tot timpul vocea calmă, ușor metalizată, cu efect narcotic. Știi că e acolo, că te trage ușor-ușor în câmpul ei gravitațional, că te seduce. Însă nu-ți pasă de pericole, fiindcă recompensa e atât de bogată în senzații încât nu ți-e teamă de consecințe. Ajuns la final, nu vei avea încotro și va trebui să te întorci ca să reiei totul de la capăt. Nu te gândi că ai scăpat, fiindcă ți se va întâmpla și ție. Iar pentru asta nu vei fi nerecunoscător, dimpotrivă.” (Gelu DIACONU)