Într-o cultură temeinic articulată, ideile au ecouri. Antinomia lui Turgheniev a fost strălucit confirmată de arta urmaătoarelor decenii, într-o polarizare tipologică esențială, confirmată anume de neiertătorul său oponent. „Idiotul” Mîșkin, Makar Ivanovici Dolgoruki sau Aleoșa Karamazov sunt ipostaze ale unui Don Quijote rusesc, iar în aceleași împrejurări Hamlet are chipul „omului din subterană”, al lui Raskolnikov, Ippolit, Stavroghin, Versilov, Ivan Karamazov. Hamlet are descendenți sănătoși și morbizi. Diagnosticarea celor din urmă este obsesia constantă a lui Dostoievski. El a surprins genial spiritul analitic dizolvant, egoismul, cinismul, răceala, scepticismul devenit și indiferentism, a prezis profetic pactul unui tip de intelectual din secolul douăzeci cu diavolul. Acestui Hamlet bolnav al epocii moderne i-am consacrat câteva lucrări... (Ion Ianoși)
Cărți,multe cărți.
