Doctorul launtric

Puterea lui sihastrică, sinceră, s-a transformat pentru el într-un buzdugan magic, ce duce către izvorul viu al vieții interne. El pleacă în pelerinaj în propriul său „EU”, descoperă și cucerește lumi noi. Fiecare fibră a sa devine o ființă conștientă, în fiecare nod al sistemului său nervos se ivesc centre conștiente și fiecare din aceste noduri devine îndrumător fosforescent în calea ce duce către bucuria de viață! Amețit de acest farmec, el îi cheamă pe toți pe această cale. Noi trebuie să construim neîntrerupt idealul propriului nostru „Eu”, atrăgând prin aceasta elementele care favorizează mereu condensarea reprezentării ideale în planul realității. Cei dornici de a se gândi la ceva măreț, grandios, la munții, râurile și arborii din jurul lor, atrag către sine elementele acestei forțe. Omul - fie își construiește în sine puterea și frumusețea, fie se îndoiește și cade din nou în vechile concepții ale mulțimii. El nu distruge însă ceea ce a zidit în plan mental. Lucrul s-a oprit doar și așteaptă însuflețirea următoare. O gândire persistentă asupra frumosului, a forței tinereții, pune piatra de temelie a realizării acestora. După felul gândului pe care-l vom avea mai des - astfel vom fi. Voi spuneți „nu”! Dar pacientul vostru nu gândește: „Eu sunt tare”, ci, dimpotrivă, va spune: „Cât îmi este de rău.” Pacienții voștri suferinzi de dispepsie nu zic: „Vreau să am un stomac sănătos!”, ci: „Eu nu mai diger nimic!” Și din această cauză așa și este în realitate!... Noi vindecăm bolile și nu pe noi înșine. Vrem să ne dezmierdăm suferințele noastre; dacă răcim tare, tusea ne provoacă în mod inconștient și imediat mila de noi înșine; în timpul unui tratament corect, atât bolnavul, cât și cei care-l înconjoară, ar trebui să se înarmeze împotriva bolii, imaginându-și tabloul sănătății. Vindecările sunt tot atât de molipsitoare ca și îmbolnăvirile! Sănătatea este tot atât de contagioasă ca pojarul. Oare ce n-ar da cei maturi să aibă membre tot atât de tinere și de elastice ca ale unui băiat de l2 ani! Picioare cu care să se cațăre în pomi, să umble și să alerge pe balustrade - să alerge pentru că le place să alerge și nu pot altfel! Dacă s-ar găsi asemenea membre de vânzare! Cât de mare ar fi cererea din partea obezilor și obezelor, asemeni unor saci cu făină, cărora și în faetoane le e greu și se văicăresc. De ce oare omenirea, încă din cea mai fragedă perioadă a vieții, aproape fără nici o împotrivire, cu supușenie chiar, se lasă să se îngrașe peste măsură, moleșindu-se, îngreunându-se? Mi se pare că facem un compromis cu asemenea înjosiri, denumindu-le destoinicii! Se înțelege de la sine că un bărbat care e și tată, și cetățean, și alegător, unul dintre stâlpii statului, nu poate să zburde, să sară ca un june, întrucât pur și simplu nu poate face acest lucru! Purtăm cu noi toate neajunsurile ca pe niște odăjdii sfinte și, șchiopătând, zicem: „așa trebuie să fie, căci nu poate fi altfel!” În natură, în Univers, în oameni și în jurul lor se îngrămădesc din ce în ce mai multe posibilități. Rapiditatea apariției depinde direct de felul cum cunoaștem toate aceste forțe noi, cum ne exersăm în vederea receptării lor și cum învățăm a le stăpâni. Dar ce lene!!! Soarta ne transpune în acea situație în care noi ne imaginăm în mod perseverent și durabil Fiecare gând reprezintă piatra de temelie pentru crearea destinului, fie în bine, fie în rău.