Despre Ochiul de Veghe concentrează o selecție de texte scrise de Vladimir Bulat în perioada cuprinsă între 2006, anul în care revista al carei editor era a încetat să mai apară, și anul 2012 - texte postate pe blogul său www.ochiuldeveghe.over-blog.com. Fără a încerca o acoperire exhaustivă a tuturor subiectelor postate în acest interval și nici un studiu asupra ideii de blog în sine, cartea a pornit de la ideea unei sinteze asupra mediului cultural cuprins de ochiul de veghe timp de șase ani dar și, astfel, asupra tipului de intelectual care înțelege să aibă o anume reacție față de acest mediu. Selecția a devenit necesară nu numai datorită spațiului editorial restrâns ci și ca provocare culturală cu trei mize: schimbarea perspectivei (de la accesarea verticală către lectura orizonatală) determină o reașezare necesară a informației; informația însăși poate fi privită, retrospectiv, în complementaritate/continuitate cu articole publicate la distanță în timp unele față de altele; informația tinde să se piardă în lipsa unei căutari direcționate și în ciuda perenității online. Aceste trei mize au constituit atât firul roșu al cărții cât și însăși motivația sa. A întoarce din mediul online în cel tipărit un discurs bazat pe cercetare de teren în cele mai multe cazuri reprezintă nu atât o noutate căutată, cât un fapt necesar ca experiență culturală și ca răspuns bibliofil tipic autorului însuși. Despre Ochiul de Veghe cu subtitlul său (Meteorologia unui bazar ideatic) se prezintă astfel ca un eseu coerent, unitar și unic, ghidat de o discuție generală/generică între autor și editor. Coerența selectării și alăturarii textelor este dată atât de conectarea lor tematică (și nu neapărat cronologică) cât și de înlănțuirea subiectelor într-o discuție liberă. Un singur subiect devine pretextul ideii de picture in picture: el se regăsește în dialogul ce străbate și unește piesele puzzle-ului, apoi într-un prim semnal întâlnit pe blog și în final într-o serie de apariții ulterioare. Ordinea așezării în carte a acestui tip de subiect respectă pe alocuri firescul discuției sau continuă argumente însă în sensul adecvării la produsul cultural nou, ce urma a fi tipărit. Astfel, un același subiect poate genera noi viziuni, înțelegeri, apropieri de idee. Titlul cărții reproduce numele blogului. “(...) ochiul de veghe e cel care scrutează; când ai doi ochi s-ar putea ca acei doi ochi să rivalizeze între ei. Dar când ai unul singur, el încearcă să facă un soi de vedere completă, de 180 de grade.” (...) “cu 360 ştii care-i drama? Că te întorci la punctul din care ai pornit. Pe când o întoarcere la 180 e ceva care te-ar putea ajuta să descoperi lucruri inedite, care nu se văd cînd priveşti doar în faţă. Uite, de exemplu, cu Ionică Grigorescu am discutat la un moment dat să găsim cum să-i zicem acestui ochi de veghe în engleză. Cum i-am zis? The Mind’s Eye. Şi ni s-a părut foarte bun! Exact asta este!” O privire general culturală ghidată de the mind’s eye și reflectată într-o postare regulată pe blog ca într-o permanenta reflexie de fapte, lucruri, locuri și oameni întâlniți poate oferi un nou înțeles asupra inimității unei hărți conceptuale care oferă și spațiul comentariului. Tot aici stă și motivația supracopertei care ascunde de fapt adevărata copertă și titlul însuși al cărții tot așa cum întreaga carte ascunde, într-o aparentă fragmentare, o relație de fapt foarte strânsă între toate textele. Supracoperta este prin urmare reproducerea unui colaj făcut de mâna autorului și reprezentând simbolic principalul subiect (și provocare) a cărții, un colaj al ochiului de veghe asupra locurilor în care a fost cu cercetarea, cu bicicleta sau doar cu gândul. Pentru a respecta dimensiunea originala a colajului, graficianul a optat pentru o reproducere a unui detaliu (scos la tăiere) în carte și pentru o supracopertă ce reia într-o scară 1:1 dimensiunea originalului (de aici decurgând și necesitatea plierii). Detaliul reprodus la paginile 102-103, intenționat în mijlocul cărții, oferă un moment de “tăcere” în această scadată vânătoare a fragmentelor puzzle-ului. Fotografiile sunt considerate ilustrații ale textelor, respectând opțiunea inițială a autorului și calitatea ”turistică” a imaginilor sale. Inserția unor reproduceri ale carnetelor sale de notițe a devenit necesară atât ca argument editorial cât și ca punct de plecare al unora dintre texte. Coperta reproduce un detaliu dintr-o fotografie făcută de autor la intrarea într-un atelier de cizmărie din Chișinău (“Reparați aici”). Fotografia este reprodusă integral la pagina 31 din carte, în textul care descrie fațade de case, străzi și semne vizuale ale orașului, observate de “un ochi sfredelitor, atent, excesiv poate”. Elementul grafic a devenit semnul de individualizare a ediției bibliofile. “Cred că încercarea de a demonstra că din Galaxia Gutenberg te poți mișca dinspre și înspre hârtie este un fel de migrație. Urmăresc proiecte foarte animate pe internet, oameni care trudesc din greu în mediul virtual, dar nu prea știu de cazuri în care această trudă să se întoarcă pe hârtie.” și “schimbarea direcției de lectură de la verticală la orizontală este, într-adevăr, unul dintre cele mai prețioase aspecte.”
Cărți,multe cărți.
