Termenul „ecumenic” atestă un caz clasic de delapidare semantică totală: un cuvânt care a ajuns opusul lui însuși. Pe de o parte, se referea la ecumenicitatea Imperiului (ca unitate imanentă), dar a ajuns apoi să însemne ecumenicitatea Bisericii (ca unitate transcendentă). Pe de altă parte, sensul religios viza Sinodul Ecumenic al Bisericii (adică universal, nu local). Funcția Sinodului Ecumenic era efectuarea disjuncției logice a ortodoxiei față de heterodoxie, în timp ce funcția actuală a Consiliului Ecumenic este efectuarea conjuncției logice a ortodoxiei cu heterodoxia. În primul caz – excluziune, în al doilea caz – incluziune. Teza noastră este că prin această incluziune ecumenicitatea eclezială este supradeterminată de noua ecumenicitate imperială. Dar, în lipsa unei analize logice a limbajului, ecumenismul a devenit orice. Astfel de cuvinte sălbatice încărcate cu semnificații total opuse necesită o ortopedie logică drept unica garanție a clarității. Critica rațiunii ecumenice va dez-omogeniza semantic cuvintele amestecate, determinând teritoriul de legitimitate al ecumenismului.
Cărți,multe cărți.
