Păcatul este o realitate care apasă asupra ființei noastre lăuntrice și afectează viața noastră și a celor din jurul nostru. Cine crede că păcatul este un lucru care preocupă numai pe cei care merg la biserică, iar pentru cei necredincioși el nu există, se amăgește cumplit. Păcatul este un lucru grav, indiferent dacă îl conștientizăm sau nu, indiferent dacă îl acceptăm sau nu. Cea mai mare rătăcire a omului contemporan este tendința ipocrită și complice de a “scăpa” de povara consecințelor păcatului, prin încercarea de a-l desființa ca noțiune, prin scoaterea cuvântului din vocabular sau prin exilarea lui în limbajul “bisericoșilor”. Ce bine ar fi fost să putem scăpa de chinurile propriei noastre conștiințe în urma unei crime, scoțând noțiunea de crimă din vocabular! Este o amăgire foarte mare, ca și cum ar încerca cineva să spună că nu este bolnav pentru că nu există boala, el bolnav fiind. Numai că acest lucru deocamdată nu este posibil. Cu toate strădaniile omului de astăzi de a-și ușura conștiința ridicând la stare de “normalitate” cele mai evidente stări de cădere de la normalitate sau de anormalitate, rămân încă suficiente semne că oamenii, cei mai mulți, sunt deseori departe de a se afla într-o stare optimală de sănătate sau într-o stare mulțumitoare de liniște sufletească. Ei bine, ceea ce în limbajul bisericesc numim păcat nu este nimic altceva decât o astfel de stare de cădere sau de alunecare de la starea de normalitate sau de sănătate. Ne putem afla într-o stare prelungă sau continuă de păcat, după cum putem săvârși numai anumite gesturi, mai mici sau mai importante, care se constituie în cădere sau în alunecare de la firesc – nu pentru că așa spune Biserica sau preotul, nu pentru că așa ar spune o convenție sau lege, mai mult sau mai puțin arbitrară, ci pentru că, în realitate, acestea afectează starea de normalitate a omului. Există o lume lăuntrică, interioară omului, mai reală – dacă se poate spune așa - , oricum, mai importantă pentru existența ființei umane decât realitatea aceasta exterioară, materială, ușor observabilă. Dar pentru că ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru, în adâncurile uneori de nepătruns ale ființei noastre, nu este la vedere, nu poate fi măsurat, suntem tentați să minimalizăm până la neluare în seamă aceste lucruri, această lume de taină care este sufletul nostru.
Cărți,multe cărți.
