Cea dintai durere

... Emil Garleanu, prezenta activa in miscarea literara, asemenea lui St. O. Iosif, in pofida firii visatoare, intemeietor si redactor de publicatii si edituri, ca fondator al Societatii Scriitorilor Romani, director al teatrului din Craiova, a pictat, in primul sau volum Batranii - Schite din viata boierilor moldoveni (1905), o galerie de mici portrete aureolate infatisand supravietuitori ai defunctei boierimi patriarhale, ruinati economic, anacronici, traind in amintiri. Fantome ale altor timpuri, "batranii" nu fac toata ziua nimic altceva decat sa traga din lulele, sa soarba cafea, sa priveasca in zari, sa joace pasiente si sa converseze banal sau sa contemple hrisoave ce atesta vechimea si vrednicia familiilor ilustre din care se trag. Nostalgia trecutului se declara precis si in nuvele din urmatoarea culegere, Nucul lui Odobac (1909), indeosebi in cea titulara, unde un mosneag se spanzura de nucul sau, simbol al puterii razesimii, ce urmeaza a fi taiat. In alte naratiuni insa, cuprinse in volumele Cea dintai durere (1907), Intr-o noapte de mai (1908), Trei vedenii (1910), romantismul paseist e contracarat pana la eliminare de un realism brutal, cu accente naturaliste, Punga si Inecatul, de pilda, infatisand tarani stupizi, abrutizati de mizerie, dezumanizati. Deosebita de toate cartile anterioare ale autorului, aparitie fara precedent in intreaga proza romaneasca este Din lumea celor care nu cuvanta (1910), album de pictura animaliera in genul celui din Histoires naturelles de Jules Renard si care o anticipeaza pe aceea, mai rafinata, a lui Anghel, Arghezi, Lovinescu.