Din lumea celor care nu cuvanta. Cea dintai durere

?Este o adevarata placere sa intalnesti astazi in literatura noastra, prinse cu atata iscusinta, clipe «din lumea celor care nu cuvanta»? Mici tragedii, banale pentru trecator, dar de toata frumusetea pentru artist. Vulturul d-lui Garleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si cu ghearele infipte in ochii nevinovatului caprior, este un poem intreg.Frunza d-sale, cea dezvoltata sub ochii nostri, in raze de soare si in picuri de ploaie, ca sa dea adapost unei pasari si sa fie doborata de aripa aceleiasi, este o tragedie duioasa. Jertfirea «caprioarei», pentru a salva viata iedului din mana vanatorului, te misca...Lirismul cel fin si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul cel mare dintre armonia din natura si aceste tragedii de o clipa ridica si mai mult valoarea acestor bucati...Calitatea cea mare ce se desprinde din aceste pagini ale autorului este intelesul lui cel adanc pentru poezia vietii. Cititorul va observa insa repede o a doua calitate, care da intregului volum o culoare speciala, anume humorul blajin ce se asterne peste tot, fara ironie si fara vreo tendinta, ca un aer de bunatate...Un mic giuvaier in acest gen ramane insa «Cocosul», cel ce in zori de zi «rasufla fericit, apoi isi uda pliscul in margaritarul de roua de pe frunza cea mai apropiata... si saluta rasaritul soarelui, batand din pinteni si falfaindu-si aripile, ca doua steaguri...».Fata de gravitatea scenelor din batrani, cuprinse in volumele anterioare ale d-lui Garleanu, micile aceste strengarii si rasfatari de acum prind bine cititorului.? - ILARIE CHENDI