"Pentru Emil Lungeanu poezia este ca o aspiratie adanca a unui arcas in odihna: se retrage in sine insusi pana la marginea fiintei pentru a se lasa patruns/cuprins de realitate si se pastreaza in stare de echilibru fara a izbucni, fara a se des-corda, hranindu-si melancolia ca pe un suport vital ; poezia este ca o incordare existentiala... Versul lui Emil Lungeanu nu sta pe imagine, nici pe muzica - ci pe sculptura, parand adesea iscodit ca sa implineasca economia maxima a materialului verbal in sine... Volumul intreg are rotundul sau, impartiri si distributii de teme, o arhitectura interioara ce face din trecerea de la poem la poem o trecere cu sens - si, in totul, defineste un poet extrem de rafinat, un adevarat privitor de idei din care ne face parte ceremonios, ca o gazda primitoare."
Cărți,multe cărți.
