Mirona

Cartea Mironei, care a aparut, in 1950, sub titlul Cad zidurile, „roman al unui roman, sau jurnal al unui roman”, cum il va numi Perpessicius, s-a bucurat de mai multe editii. „Mirona este mai mult decat un roman, este un destin tulburator si captivant, este experienta unei vieti traite cu pasiune, experienta din care se naste actul suprem al creatiei in retorta unui magician. Dragostea, dar si renuntarea, bucuria, dar si dezamagirea, satisfactia, dar si nemultumirea, Mirona – cum se va numi cartea in cele din urma – este – in pofida densitati epice – un poem inchinat dragostei, aspiratiei catre puritate, adevar si frumos.”„In ea rasuna obsedant ecoul razboiului, conferind complexitate si prestanta unui personaj feminin de o deosebita frumusete morala si de o netagaduita autenticitate” (Nicolae Barbu, revista Cronica). Emil Manu: „Cella Serghi surprinde o epoca intr-o sinteza simbolica: pe de o parte biografia eroinei se confunda cu a unei generatii, pe de alta teritoriul de cantonare a temei e intregul continent european, cutremurat de atatea tempeste si implicat in atatea efervescente.” Valentin Tascu, in revista Familia: „Cella Serghi a programat in acest roman un proces de obiectivitate, menit sa anuleze rezervele unor critici.” Ca sa nu mai puie la indoiala fantezia, puterea de inventie, am rasturnat toate datele din biografia Dianei si i-am creat Mironei o familie la antipodul celei din Panza de paianjen” In revista Orizont, numarul 9, martie 1976 Cornelia Radulescu scrie: „Mirona (1975), romanul Cellei Serghi, ilustreaza experienta transgresarii faptului de viata in literatura. Dosar al unei opere, „Mirona” este in acelasi timp dosarul unei epoci. Anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, caci cel care ia contact cu ea, nu e un privitor oarecare, ci un ins cu o sensibilitate aparte, chinuit de intrebarea daca va putea prinde in cuvinte forta si farmecul vietii”. „Cella Serghi reuseste in acest fel sa divulge ceva din insasi secretul reflectarii artistice. Interesant este ca o face cu mijloacele artei, ale fictiunii literare.” „Este de-a dreptul exceptional felul in care Cella Serghi observa acest mediu, fara satira inutila, fara ironie, cu indiferenta similara felului ei de manifestare!(...) Marian Popa remarca, pe buna dreptate, ca romanul este unul din putinele exemple de fixare reusita a mediului cosmopolit in literatura noastra. Ma bucura faptul ca Ion Negoitescu o socoteste o mare prozatoare.”Cella Serghi - Pe firul de paianjen al memoriei