Auzim pe scena, in film, la radio sau la TV voci afonizate, detimbrate, nazalizate, dar si o vorbire cu defecte suparatoare de pronuntie precum cepelagia, sigmatismul sau graseierea, neglijandu-se faptul ca, asa cum normele scrierii sunt fixate de ortografie si trebuie respectate de toti cei care scriu aceeasi limba, tot asa si normele rostirii trebuie respectate cu strictete de toti vorbitorii limbii respective. Se impune, in consecinta, pe de o parte crearea unei metode eficiente de educare verbo-vocala, iar pe de alta parte insusirea ei de catre toti cei care isi asuma nobila sarcina de a fi purtatorii si propagatorii limbii romane, si care au datoria de a o face sa ajunga la auzul auditorului in expresia ei cea mai frumoasa si corecta. Educarea vocii porneste de la laringe, aparatul fonator, sursa emitatoare de sunet. Calitatea vocii depinde de constitutia anatomica a acestui aparat. Spre exemplu, un laringe cu coarde fonatoare groase va reusi, in regim trifazat sau cvadrifazat, sa realizeze o contractie suficienta in fiecare perioada, a treimii sau a patrimii fibrilelor, pentru a asigura o deschidere optima a glotei, necesara in producerea sunetelor acute. Totodata, coardele fonatoare groase, unindu-se pe o mare adancime verticala, impreuna cu o musculatura aritenoida puternica (cea care asigura inchiderea glotei in timpul fonatiei) vor putea produce sunete de intensitati mari. Insa, trebuie subliniat faptul ca, si fara aceste dotari anatomice, o tehnica verbo-vocala capabila sa satisfaca exigentele de intensitate si de frecventa ale vocii si vorbirii de performanta, poate favoriza o dezvoltare anatomica suficienta a muschilor laringieni. Astfel, metoda de educare a vocii si vorbirii apartinand domnului profesor Nicolae Gafton, respectiv ?Metoda Gafton?, satisface nu numai exigentele de frecventa si de intensitate, ci si pe acelea de timbru si neoboseala, exigente ce se constituie in conditiile sine qua non ale cantului si vorbirii de performanta. Performanta verbo-vocala presupune, printre altele, un anumit ambitus, adica o intindere vocala de cel putin doua octave, atat pentru vocile masculine, cat si pentru cele feminine, precum si realizarea unor sonoritati gradate ca intensitate, adica mestesugul de a obtine un joc dinamic cat mai variat intre cele doua extreme, de la piano la forte si invers, de la forte la piano. Prin actiuni directe asupra biomecanicii linguale, asupra zonei pilieri-faringe, dar si asupra biomecanicii aparatului respirator, se poate obtine, dupa aproximativ 30 de ore de studiu individual, o dezvoltare suficienta a muschilor tiro-aritenoidieni interni, respectiv coardele fonatoare, dezvoltare care-i va crea cantaretului, dar si vorbitorului, facilitati maxime in a-si alege frecventele si gradele de tarie sonora la care doreste sa emita enuntul verbo-vocal. Daca personajul si situatia cer o emisie pe o frecventa inalta si de mare putere sonora, aceasta va putea fi realizata in mod corespunzator si, lucru demn de subliniat, fara a pune in pericol sanatatea laringiana a cantaretului sau a vorbitorului. Cartea despre buna rostire se adreseaza atat tinerilor actori, care trebuie sa devina modele de vorbire romaneasca, cat si tuturor acelora care doresc sa-si indrepte defectele de pronuntie si sa arate, printr-o rostire corecta si o exprimare aleasa, ca ?limba este un criteriu al culturii?.
Cărți,multe cărți.
