?In plimbarile cu el, la mesele cu el, in discutiile cu el, rasuna vocea nevazatorului: sonora, vesela, surprinzatoare; opozanta, intima, profunda; vocea care echivala universul cu un cuvant, care descifra alfabetul timpului, care se arata disperata, care te pacalea, vocea care te invaluia pe tine celalalt. Vocea nevazatorului, aceasta era esenta lui Borges.? - Willis BarnstoneBarnstone: Traiesti cumva pentru poezia, sau povestirea, sau eseul, sau conversatia care urmeaza?
Borges: Da, asta da.
Barnstone: Mie mi se pare ca esti un om norocos, cu neincetatele obsesii legate de creatie si de compozitie, pe care spui ca le ai. Stii cumva de ce ai avut parte de un asemenea destin, sa fii scriitor? De-un asemenea destin sau de-o asemenea obsesie?
Borges: Tot ce stiu este ca am nevoie de aceste obsesii. Daca n-ar fi ele, de ce-as mai trai?! Sigur ca nu m-as sinucide, dar m-as simti absolut fara rost. Asta nu inseamna ca ma gandesc tot timpul la ceea ce scriu, ci ca trebuie sa scriu. Pentru ca, daca ar fi ceva ce n-as scrie si m-ar obseda fara incetare, atunci n-as avea ce face decat sa scriu acel ceva si sa scap de el.Borges a compus un sonet plin de patos si dezamagire, inspirat de disparitia mamei si intitulat Remuscare: ?Am comis cel mai mare pacat din toate/ cate-i sunt date omului: n-am stiut sa fiu/ fericit. Focul gheenei cel vesnic viu/ o sa ma-nghita, fara doar si poate./ Parintii m-au crescut in dreapta credint-a/ omului ce face din nopti si zile un joc/ de aer, de apa, de pamant si de foc./ I-am tradat. N-am fost fericit. N-am fost fiinta/ ce-o sperau in visul tineretii lor treaz./ M-am daruit simetriilor rasfrante/ ale artei, cu-ncrengaturile-i marunte./ M-au vrut dedicat vitejiei. N-am fost viteaz./ Nicicand nu m-a parasit, de cand exist,/ spectrul celui ce-am fost mereu: un om trist.?
Cărți,multe cărți.
