Poezia mistica poate fi definita pe de o parte ca o reactie temperamentala la viziunea Realitatii; pe de alta, ca o forma de profetie. Vocatia speciala a constiintei mistice e tocmai cea de a media intre doua ordine de realitate, iesind din propriul contur catre Dumnezeu cu o iubire plina de adoratie si revenind acasa pentru a le spune si celorlalti tainele Eternitatii; de aceea expresia artistica a acestei constiinte are si ea un caracter dublu. Este o poezie a iubirii, dar o poezie a iubirii scrisa de multe ori cu o intentie misionara.
Cantecele lui Kabir se incadreaza in aceasta definitie: ele sunt deopotriva izbucniri ecstatice si pline de compasiune. Scrise intr-o limba simpla, ele s-au adresat in mod deliberat poporului mai degraba decat celor din casta religioasa; si cu siguranta ca toti cititorii vor remarca intrebuintarea constanta in aceste versuri a unui repertoriu de imagini decupate din viata de zi cu zi si dintr-o experienta comuna tuturor oamenilor. Prin metaforele cele mai simple, prin apelul constant la nevoi, pasiuni si relatii pe care toti oamenii le pot intelege - mire si mireasa, invatator si ucenic, pelerin, taran, pasare migratoare - Kabir isi convinge auditoriul de realitatea relatiei stranse dintre individual si Transcendental. In universul lui nu exista granite intre lumile "naturale" si cele "supranaturale"; totul face parte din Jocul creator al lui Dumnezeu si este de aceea capabil - chiar si in cele mai neinsemnate detalii - sa ne dezvaluie mintea Jucatorului.
Aceasta voioasa acceptare a lui aici si acum ca mijloc de reprezentare a realitatilor superioare e o trasatura comuna marilor mistici. Pentru ei, atunci cand au ajuns in sfarsit la adevarata stare theopatetica, toate aspectele universului detin o autoritate egala ca declaratii sacramentale ale Prezentei lui Dumnezeu; iar utilizarea de simboluri luate din viata fizica obisnuita - adeseori surprinzatoare sau chiar revoltatoare pentru anumite gusturi - e in proportie directa cu exaltarea vietii lor spirituale. Operele marilor sufi, iar dintre crestini ale lui Jacopone da Todi, Ruysbroeck, Boehme, abunda in astfel de exemple. De aceea nu trebuie sa fim surprinsi cand vom intalni in poemele lui Kabir - aceste incercari disperate de a si comunica extazul si a si convinge semenii sa l impartaseasca - o constanta juxtapozitie de termeni metafizici si concreti, o serie de alternante rapide intre modalitatile cele mai antropomorfe si cele mai subtile de a realiza comuniunea dintre om si Divinitate. Nevoia de aceasta alternanta si tot firescul ei, pentru mintea care o foloseste, isi au radacina in viziunea sa despre Natura lui Dumnezeu; si daca nu vom face efortul de a o sesiza, nu vom putea ajunge prea departe in intelegerea acestor poezii.
Prezenta versiune a cantecelor lui Kabir este in principal rodul stradaniilor lui Rabindranath Tagore, al carui propriu geniu mistic - asa cum se vor convinge toti cititorii acestor talmaciri - a facut din el interpretul ideal al viziunii si gandirii lui Kabir. Traducerea s a facut dupa textul hindi insotit de traducerea in bengali a lui Kshiti Mohan Sen, care a adunat din multe surse - uneori din carti si manuscrise, alteori de pe buzele ascetilor si menestrelilor ambulanti - o vasta colectie de poeme si imnuri legate de numele lui Kabir, deosebind apoi cu grija cantecele autentice de multele false atribuiri. Fara aceasta munca indelungata si minutioasa prezenta lucrare nu ar fi putut fi intreprinsa.
Am avut de asemenea inaintea noastra manuscrisul unei traduceri in limba engleza facute de Ajit Kumar Chakravarty dupa textul lui Kshiti Mohan Sen precum si un eseu in proza despre Kabir de acelasi autor.
Cărți,multe cărți.
