Teologia ascetica si mistica ortodoxa

Teologia ascetica si mistica ortodoxa. Opere complete 13 In paginile acestui volum al parintelui Dumitru Staniloae, un accent aparte primeste ideea ca, pentru Ortodoxie, un suflet omenesc este implinit, e liber, daca isi obtine conditia in care sa traiasca unirea (nu identificarea) cu Dumnezeu. Gradul de interiorizare si profunzimea acestei raportari la cer sunt direct proportionale cu greutatea de-a o aseza in cuvinte. Limbajului omenesc nu-i este deschisa calea catre exprimarea adecvata a naturii acestei relatii intre uman si divin. Unirea despre care este vorba se pastreaza astfel acoperita de taina, dovedindu-se a fi de nestrabatut cu mijloace ale mintii, ori ale sensibilitatii. E de natura mistica. Desavarsirea ei este dar dumnezeiesc, ceea ce nu inseamna insa ca omul va ramane in pasivitate. Se cere din partea lui o stradanie ascetica mult intinsa in timp. Anume, spre purificare de patimi si spre iluminare (treapta a contemplatiei, a vederii in profunzimi ale naturalului si ale spiritualului). Acestea sunt stadii premergatoare unirii (treptei asemanarii cu Dumnezeu) apogeului definit de cunoastere si de iubire al urcusului duhovnicesc. Cu privire la acest punct, gandurile parintelui Staniloae se intalnesc cu cele ale Sfantului Ioan Scararul: „Iubirea este, dupa calitatea ei, asemanare cu Dumnezeu, pe cat e cu putinta muritorilor. Iar dupa lucrarea ei, e o betie a sufletului. Dupa insusire, e izvorul credintei, abis al indelungii-rabdari, ocean al smereniei” (p. 453). A face din iubire nucleu al vietii launtrice (cu unele rasfrangeri in viata exterioara) aduce cu sine o amplificare sau o intensificare a puterii sufletesti, cu ajutorul harului sfintitor si indumnezeitor. Caile ortodoxe ale eliberarii de patimi si ale induhovnicirii, urmaresc, asadar, aceasta desavarsire sau asemanare cu Dumnezeu a celui ce se nevoieste, adica a celui ce este luptator si rugator, pentru a dobandi iubirea smerita si milostiva a lui Hristos si asemanarea cu El. Finalitatea intregului parcurs spiritual este asadar amintita unire cu Dumnezeu, mijlocita de Iisus Hristos, Dumnezeu- Omul. Un relief deosebit primeste in scrisul parintelui Staniloae gandul patristic potrivit caruia itinerariul acesta nu cunoaste epilog. Orice aparenta culme atinsa la un moment dat e punct de pornire catre altele, mai inalte,ale unor momente ulterioare. Sufletul omenesc devine treptat un vas tot mai primitor al harului dumnezeiesc. Strabatand un asemenea drum, ajunge sa iasa din sine, sa se inalte mai presus de el insusi, prin lucrarea Duhului Sfant. Parintele Staniloae apropie nuantari specific crestine tezei dupa care, in relatia omului cu Dumnezeu, este exclusa ideea de contopire, deoarece omul ramane permanent partener distinct in dialogul sau cu Dumnezeu. Ideea topirii personalitatii omenesti in Dumnezeu este posibila numai in cazul unei divinitati impersonale din unele religii panteiste. Insa potrivit credintei crestine Dumnezeul adevarat este comunitate treimica de Persoane divine, de aceeasi fiinta, eterne, distincte, libere, egale si unite intre Ele. Intrucat Dumnezeu este iubire eterna a Persoanelor distincte este posibila comuniunea omului cu Dumnezeu si indumnezeirea omului prin har, fara absorbirea omului in Dumnezeu. In configurarea inaintarii sufletului in relatia cu Dumnezeu, parintele Staniloae urmeaza modelul areopagitic al succesiunii a trei faze: purificarea, iluminarea si desavarsirea. In primul stadiu, se cauta eliberarea de patimile egoiste si asezarea in locul acestora a virtutilor corespunzatoare (contrare). Astfel, in acest stadiu se cunoaste natura patimilor, felul in care se cuvine a fi deosebite de afecte, precum si felurile in care sunt generate si in care iau amploare. Apoi, modul in care patimile egoiste sunt biruite prin improprierea virtutilor. Al doilea stadiu este cel al iluminarii, adica al cunoasterii lui Dumnezeu, mai intai prin sesizarea si contemplarea intelepciunii si lucrarii Creatorului in creaturi. Apoi, vederea lui Dumnezeu intr-un alt mediu decat cel al lumii create, si anume in cuvintele Sfintei Scripturi. In sfarsit, stadiul al treilea este apropierea de El prin unirea harica, nemijlocita de creaturi sau Scripturi, a omului cu Dumnezeu. Aceasta se realizeaza mai ales prin rugaciunea permanenta numita Rugaciunea lui Iisus sau Rugaciunea inimii, prin care iubirea dumnezeiasca si indumnezeitoare locuieste deplin in sufletul si trupul celui care se roaga neincetat. Binecuvantam, asadar, cu multa bucurie duhovniceasca, publicarea la Editura BASILICA a Patriarhiei Romane a lucrarii Teologia Ascetica si Mistica Ortodoxa a Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, teolog cu o inalta autoritate spirituala, el insusi ajuns pe culmile contemplarii duhovnicesti a Preasfintei Treimi, dupa cum s-a vazut in curatia vietii sale de familie, in slujirea de sacerdot si in gandirea si opera sa teologica. - Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane