Teatru

In teatrul absurd, in general, si in piesele lui Havel, in special, [...] exista o legatura existentiala stransa intre oameni si un sentiment de speranta, in ciuda haosului si a crizei evidente din jurul nostru. Adevarul este comunicat in situatii cotidiene, aproape triviale. Personajele nu sunt filozofice nici in mod fatis, nici intentionat, ci reusesc sa transmita un mesaj profund prin insasi banalitatea lor. [...] Piesele sale [...] sunt puternice, pline de spirit si ironie, in linia lui Cehov, Beckett si Ionesco, dar neindoielnic cehesti in privinta mentalitatii si a comportamentului protagonistilor.?Paradoxurile vor continua. Ca si pana acum, voi continua sa ma asez cu neplacere in fata unei foi albe, voi evita in toate felurile sa scriu, ma voi ingrozi permanent de primele cuvinte care vor aparea pe hartie. Voi incerca sa-mi adun curajul sa scriu, voi fi disperat atunci cand nu voi reusi - si totusi pana la urma voi scrie o piesa: demonii misteriosi care au inventat aceasta suferinta a mea probabil nu se vor linisti niciodata si pana la urma vor obtine mereu ceea ce doresc. Ma vor enerva ca si pana acum toate sperantele - de multe ori nepotrivite, iar uneori nesabuite - cu care ceilalti ma incarca si toate rolurile, incepand cu cele de reprezentant si sfarsind cu cele de samaritean, care imi sunt prestabilite. Ca si pana acum, ma voi revolta impotriva acestor lucruri si imi voi proclama dreptul la liniste - si pana la urma voi indeplini toate aceste sarcini cu un sentiment de sincera bucurie. Ca si pana acum, ma va chinui mereu cate ceva, ma voi teme si ma voi ingrozi de cate ceva, voi intra in panica, ma voi invinui si blama, uneori voi cadea prada disperarii - si, ca si pana acum, va veti putea baza pe mine si intotdeauna voi fi gasit acolo unde imi este locul.? - Vaclav Havel