Spatiul comun

Experiența urbană de astăzi este, de cele mai multe ori, una atomizată, a singurătății și a individualității, a includerii sau excluderii normate. Între spațiul public și cel privat, între experiențele prefigurate de taxonomiile sociale și de cele ale organizării spațiale, în spațiul liminal al relaționării care se revarsă peste granițe prin împărtășire, există și un alt tip de spațiu – spațiul comun. Cartea lui Stavrides este o cartografiere bogată și însuflețitoare, neexhaustivă și diversă a unor cadre urbane – locuințe sociale, așezări urbane construite în regie proprie, practici de comerț stradal, arta străzii, proteste – care devin, prin eforturile de împărtășire susținute ale celor care le întreprind, spații comune. Spații al căror scop depășește producția și distribuirea de bunuri; spații care încurajează întâlnirile creative, scot la lumină valorile împărtășite și dau naștere unor noi forme de socialitate, forme de viață în comun, stabilind relații sociale care transgresează granițele impuse de normele dominante ale societății. „Spațiul comun este spațiu împărtășit. În timp ce spațiul public, ca spațiu marcat de prezența unei autorități prevalente, este spațiul dat oamenilor potrivit anumitor condiții, spațiul comun este spațiul luat de către oameni. O comunitate de utilizatori ai spațiului comun se dezvoltă prin aproprierea spațiului și prin transformarea lui într-un potențial spațiu împărtășit. Regulile privitoare la cum trebuie practicată această împărtășire sunt elaborate în procesul de creare a spațiului ca bun comun. Însă există o diferență semnificativă între aceste reguli și cele impuse de o autoritate care supraveghează spațiul comun. Aceste reguli sunt create și recreate și deci pot fi în continuare contestate de diverse grupuri și persoane care își negociază prezența în astfel de spații, fără vreo raportare la un centru dominant al puterii.” Stavros Stavrides